Consiliul Investitorilor Străini (CIS) propune reformarea în mod substanţial a Curţii de Conturi sau înfiinţarea unui corp de control independent care să auditeze în mod transparent practica privind cheltuielile şi conturile guvernamentale, pe baza unor standarde internaţionale.
Investitorii străini consideră că o asemenea măsuri ar duce la îmbunătăţirea transparenţei şi reducerea costurilor din sectorul public prin creşterea concurenţei între furnizorii de bunuri şi servicii ai guvernului.
De asemenea, măsura va permite consolidarea încrederii în instituţiile guvernului, ceea ce va duce la îmbunătăţirea conformităţii fiscale deoarece publicul ar avea mai multe cunoştinţe despre modul în care sunt cheltuite fondurile publice.
Curtea de Conturi exercită funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, furnizând Parlamentului şi, respectiv, unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii. Curtea de Conturi are competenţa de a exercita auditul performanţei asupra gestiunii bugetului general consolidat, precum şi a oricăror fonduri publice.
CIS a propus autorităţilor un set de 12 măsuri care vor avea ca efect creşterea Produsului Intern Brut al României cu 11,6% până în 2015, în termeni reali, crearaea a 250.000 de locuri de muncă şi majorarea veniturilor bugetare cu 8,5%. Cele 12 acţiuni sunt parte a unui plan mai amplu, care include 80 de măsuri.
Printre măsurile propuse de CIS pentru implementarea unei guvernanţe mai bune se mai numără crearea unui Consiliu de Dezvoltare Economică pentru a ajuta la definirea strategiei pe termen lung a economiei româneşti, crearea grupului de reflecţie "România 2015" constând în 1.000 de tineri manageri/profesionişti de top pentru remodelarea viitorului României şi implementarea strategiilor şi planurilor pe termen mai lung pentru asigurarea predictibilităţii crescute a mediului economic.
Mai mult, investitorii doresc sporirea competitivităţii forţei de muncă de exemplu prin limitarea folosirii ajutorului financiar de şomaj şi condiţionarea acestuia de obligativitatea recalificării, sau de voluntariat pentru autorităţile de stat sau în cadrul ONG-urilor, prin crearea de stimulente pentru instruirea în dobândirea de competenţe tehnice şi întărirea infrastructurii de recalificare folosind fonduri UE, dar şi prin concentrarea asupra surselor de talente şi stimularea dezvoltării acestora.
CIS a propus şi dezvoltarea unei strategii clare pe termen lung pentru reţinerea şi atragerea de personal calificat în România, în contextul în care există o tendinţă tot mai accentuată a personalului cu un înalt grad de calificare (de exemplu, doctorii) de a pleca în ţări mai dezvoltate.
Consiliul, înfiinţat în 1997, reuneşte 118 companii româneşti cu capital străin, care au în total investiţii în România de 30 miliarde de euro (două treimi din investiţiile străine totale în economia românească). Cifra de afaceri a companiilor membre ale CIS a fost în 2009 de 36 miliarde de euro, reprezentând peste 30% din PIB.