Reprezentanţii Federaţiei Educaţiei Naţionale şi cei de la "Spiru Haret" au solicitat consilierilor prezidenţiali o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, pentru a discuta despre revendicările cadrelor didactie, a declarat, după întâlnirea de marţi, Gheorghe Isvoranu.
Preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, a declarat, la finalul discuţiilor, că delegaţia sindicaliştilor a solicitat o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, întrucât poziţia adoptată de premierul Emil Boc este "total în defavoarea salariaţilor".
Consilierii prezidenţiali care au discutat cu liderii protestatarilor de la Palatul Cotroceni şi-ar fi dat acordul în ce priveşte solicitarea sindicaliştilor şi au spus ca vor face toate demersurile ca această întâlnire să aibă loc.
"Am obţinut cel puţin speranţa că vom avea o întâlnire cu preşedintele Băsescu. Ne punem mari speranţe în această întâlnire. Nerezolvarea va duce la urmări grave. Ne dorim ca această întâlnire să aibă loc cât mai repede, pentru că problemele sunt deosebit de grave", a declarat preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu.
Peste 1.500 de cadre didactice afiliate la Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia "Spiru Haret" au protestaat la Palatul Cotroceni, cerând salarii decente şi stoparea disponibilizărilor din sistemul educaţiei.
O delegaţie a sindicaliştilor de la Federaţia "Spiru Haret" şi FEN a intrat, marţi, la prânz, în Palatul Cotroceni, pentru a lăsa un memoriu cu revendicările protestarilor şi o urnă cu fluturaşi de salarii ale unora dintre protestatari.
Ministrul Ioan Botiş a discutat, la sediul Ministerului Muncii, cu reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învǎţǎmant (FSLI), Federaţiei "Spiru Haret" şi cu cei ai Federaţiei Educaţiei Naţionale în legătură cu revendicǎrile lor.
La finalul întâlnirii, Botiş a ieşit în mijlocul sindicaliştilor FSLI care protestau la Ministerul Muncii, fără a le prezenta însă soluţii concrete la problemele lor.
O altă delegaţie a sindicaliştilor a discutat la Ministerul Educaţiei cu Daniel Funeriu.
Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Liviu Pop, a spus că este nemulţumit de întâlnirea pe care a avut-o cu ministrul Educaţiei, întrucât acesta nu le-a promis profesorilor că va susţine în Guvern grila maximă de salarizare.
"Vom continua protestele. Ministrul a notat problemele, dar nu ne-a dat niciun răspuns concret, decât proiecte pe termen lung. Suntem obligaţi să ne continuăm demersurile. Există on-line o petiţie publică", a mai spus Liviu Pop.