Calendarul de aplicare a măsurilor pentru eliminarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe justiţie, instituit de Comisia Europeană, trebuie respectat, inclusiv prin adoptarea de către Parlament a legislaţiei aferente, a declarat premierul Emil Boc, la finalul discuţiei cu reprezentanţii CSM.
"Am discutat de aspectele legate de MCV pe justiţie, astfel încât calendarul stabilit să fie respectat şi implementat, pentru ca România să poată ajunge la eliminarea acestui mecanism de cooperare şi verificare pe justiţie", a spus Boc.
El a susţinut că există un acord al puterii judecătoreşti pentru Legea reformei sistemului judiciar, cunoscută sub denumirea de "Legea Micii Reforme", act normativ care, în opinia premierului, va reduce durata proceselor şi va degreva instanţele de anumite sarcini, asigurând funcţionalitatea sistemului.
Premierul a arătat că a luat act de solicitările reprezentanţilor sistemului judiciar legate de grila de salarizare din sectorul public şi a asigurat totodată că demersurile pentru construcţia unui nou sediu al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor începe anul viitor.
Primul-ministru a avut, marţi, prima întrevedere cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii, la sediul CSM, Emil Boc fiind invitat pentru a discuta despre problemele sistemului judiciar.