Roberta Anastase este susţinută în continuare de către PDL la conducerea Camerei Deputaţilor, a declarat, vineri, liderul partidului, Emil Boc, precizând că formaţiunea democrat-liberală nu a discutat despre retragerea acesteia de la şefia Camerei, cum a afirmat liderul PSD, Victor Ponta.
"Roberta Anastase este susţinută de PDL fără niciun fel de reţinere. Nu a fost niciodată niciun fel de discuţie cu privire la posibilitatea schimbării din funcţie a Robertei Anastase", a răspuns Boc unei întrebări a jurnaliştilor pe această temă.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că are informaţii conform cărora parlamentari din PDL ar fi cerut demisia Robertei Anastase de la şefis Camerei Deputaţilor.