Doi muncitori români au urcat pe o macara, la periferia oraşului italian Florenţa, pentru a protesta faţă de neachitarea restanţelor salariale de către firma românească la care lucrează, informează pagina online a agenţiei ANSA.
Cei doi muncitori, în vârstă de 39, respectiv 33 de ani, au urcat pe macara, la o înălţime de 40 de metri, joi dimineaţă, pe un şantier din Sesto Fiorentino, la periferia oraşului Florenţa, ameninţând că vor sări în gol dacă nu li se vor plăti restanţele salariale.
Ei au coborât după opt ore, după ce au primit salariile revendicate, în valoare de câte 1.600 de euro de persoană. Aceştia vor fi însă cercetaţi pentru mobilizarea autorităţilor, după ce la faţa locului au sosit carabinierii, pompierii, poliţia municipală şi mai multe ambulanţe.
Cei doi muncitori români lucrează la o firmă românească implicată în lucrări la un imobil din zona Sesto Fiorentino.