Liderul grupului PDL din Senat, Constantin Traian Igaş, a fost propus preşedintelui Traian Băsescu de către premierul Emil Boc pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor.
Guvernul a comunicat că premierul Emil Boc a luat act de demisia lui Vasile Blaga din postul de ministru al Administraţiei şi Internelor.
"Şeful Executivului doreşte să îi mulţumească public lui Vasile Blaga pentru efortul depus în acest mandat în scopul îndeplinirii obligaţiilor legate de respectarea criteriilor de aderare a României la Spaţiul Schengen în martie 2011, pentru reforma administraţiei publice şi realizarea procesului de descentralizare", se arată în comunicat.
Surse din partid au declarat anterior, agenţiei MEDIAFAX, că liderul senatorilor PDL, Traian Igaş, este una dintre variantele luate în calcul de conducerea PDL pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, după demisia lui Vasile Blaga, informaţie confirmată ulterior de către reprezentanţi ai PDL.
Din 2008, Traian Igaş este liderul grupului PDL din Senat, fiind preşedintele Comisiei pentru Regulament. De asemenea, el este, din 2007, vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PDL Arad.
În perioada 2004 - 2008 a fost deputat, vicepreşedinte al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.
În perioada 2000-2004 a fost consilier local în oraşul arădean Pecica, iar în 2004 a fost consilier în Consiliul Judeţean Arad.
Igaş are un master în "Management şi finanţare în administraţia publică" şi este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare.