Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, în Parlament, că nu trebuie să li se promită pensionarilor mai mult decât le poate fi oferit, că trebuie să li se explice situaţia, scopul fiind garantarea sustenabilităţii sistemului de pensii publice.
"Avem datoria, ca oameni politici responsabili, să nu ne jucăm cu speranţele actualilor şi viitorilor pensionari. Să nu le promitem mai mult decât putem oferi. Să le explicăm situaţia dramatică în care se află acum fondul de pensii şi variantele realiste prin care putem reduce deficitul", a spus Băsescu.
Şeful statului a atras atenţia că alocările de la bugetul de stat la pensii cresc în condiţiile în care numărul de contribuabili este relativ acelaşi.
"În 2007 am atras atenţia Guvernului de atunci că în doi sau trei ani efortul cu plata pensiilor mărite la 45% din salariul mediu brut este prea mare. Deficitul bugetar de pensii a crescut de la an la an. În 2009, a fost de 1,5 miliarde de euro. În 2010, ne aşteptăm la un deficit de 1,7 miliarde de euro pe bugetul de pensii, iar anul viitor estimarea este a unui deficit între 3,1 şi 3,6 miliarde de euro. În vreme ce numărul contribuabilor este aproape acelaşi, alocările de la bugetul de stat la bugetul de pensiii cresc. Presiunea pe care o punem asupra sistemului privat, afectat de criza economică, devine deja insuportabilă. Măsura de creştere progresivă până în 2030 a vârstei de pensionare până la 65 de ani, precum şi egalizarea vârstei de pensie la femei şi bărbaţi este necesară", a spus el.
"Trebuie să regândim întreg sistemul de asistenţă socială şi să eliminăm abuzurile, prin întărirea controlului, dar şi prin modificări legislative. Trebuie să-i ajutăm pe cei care au cu adevărat nevoie să fie ajutaţi. Trebuie eliminată orice formă de ajutor social care îi încurajează pe cei apţi de muncă să nu-şi mai caute slujbe", a mai spus Băsescu.