Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, vineri, că prezentarea unui guvern alternativ de către PSD, după modelul PNL, ar fi nerealistă, prioritar fiind un program de guvernare, nu numele de miniştri.
Iliescu a afirmat că este "nerealistă" prezentarea unei echipe de guvern alternativ, după modelul PNL, care a anunţat, joi, numele unor posibili miniştri liberali.
"Nu aşa se rezolvă problema, important este un proiect de program de guvernare, să vedem ce se poate repara, care sunt problemele şi care sunt soluţiile şi apoi, în funcţie de alegeri... Dacă ar fi alegeri anticipate, în funcţie de ponderea în cadrul Parlamentului, poţi discuta realist despre o echipă de guvernare. Nu să ieşi acum cu Ionescu, cu Popescu, cu Dumitrescu. Asta este bătălia, pentru nume de miniştri?", a spus el.
Iliescu a afirmat că opoziţia ar trebui să promoveze profesionalizarea administraţiei şi să propună oameni competenţi, "indiferent de carnetul de partid".
"Să curmăm această consecinţă negativă a clientelismului. Fiecare când vine la putere mătură aparatul administrativ să îşi planteze clientela politică. (...) Să nu mai masacrăm administrarea ţării pe altarul unor interese înguste ale unui partid sau altul, ale unei grupări sau alta sau ale unor oameni", a mai spus el.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a prezentat, joi, guvernul alternativ propus de PNL, format din 11 ministere, printre cei desemnaţi pentru aceste portofolii numărându-se Teodor Meleşcanu, Andrei Marga, Mariana Câmpeanu, Victor Paul Dobre, Mircea Diaconu, Eduard Helvig. Crin Antonescu a menţionat că îşi asumă conducerea acestei echipe.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, vineri, că prezentarea de către liderul PNL a unui Cabinet alternativ al liberalilor este "o idee cam năstruşnică", practica fiind specifică unui sistem bipartid.