CFR SA va organiza o licitaţie pentru implementarea cerinţelor Schengen pentru controlul în punctele de trecere a frontierei cu ţările non-UE, în staţia Vicşani, la graniţa cu Ucraina, valoarea estimativă a contractului fiind de 8,09 milioane de lei, fără TVA, asiguraţi de la buget de stat.
Contractul vizează proiectarea şi execuţia şi are o durată de trei luni.
Lucrările vizează amplasarea unui gard metalic de protecţie perimetral, sisteme de monitorizare video şi senzori de mişcare, construirea unei pasarele pentru examinare vizuală a părţii superioare a garniturilor de tren, construirea unui drum de patrulare pe o singură parte a liniei, realizarea iluminatului gării, instalaţii de telecomunicaţii şi amenajarea clădirii staţiei.
Ofertele vor fi deschise la 5 octombrie, iar criteriile de atribuire vor fi preţul (60%), durata de execuţie (30%) şi programul calităţii (10%).
Recent, CFR SA a lansat anunţul de licitaţie şi pentru amenajarea staţiei Stamora - Moraviţa, de la graniţa cu Serbia, în vederea aderării României la spaţiul Schengen.
România intenţionează să adere la spaţiul Schengen în ianuarie 2011 şi aşteaptă ultimul raport al Comisiei Europene în noiembrie.