Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că scopul pe care Guvernul şi-l propune prin proiectul legii pensiilor este acela de a asigura pe termen mediu şi lung plata acestora, arătând că legea este primul pas pentru diminuarea deficitului fondului de pensii.
"Trebuie să se reformeze şi sistemului de pensii. Această reformă este una dificilă, dar necesară susţinerii pe termen lung a bugetului de pensii în România. Scopul de bază al acestei legi este ca prin măsurile pe care le promovăm să putem asigura susţinerea pe termen mediu şi lung a bugetului de pensii, pentru ca în această ţară pensiile să poată fi plătite", a afirmat Boc.
Boc a spus că această lege este un prim pas în privinţa diminuării deficitului de pensii, arătând că, dacă se adoptă varianta propusă de Guvern, în 2011 tot vor mai trebui virate de la bugetul de stat 3 miliarde de euro pentru a acoperi deficitul bugetului de pensii.
Primul ministru a mai arătat că, dacă nu se va adopta varianta Guvernului la legea pensiilor, deficitul va fi de 5 miliarde de euro în 2011.
El i-a îndemnat pe deputaţi să nu compromită şansa de relansare economică şi de cofinanţare a proiectelor europene.
Boc a arătat că parlamentarii trebuie să opteze pentru varianta de a avea un sistem de pensii care se susţine pe termen mediu şi lung şi resurse financiare orientate pentru dezvoltarea ţării. Potrivit lui Boc, România nu îşi mai permite să aibă creştere economică fundamentată pe consum şi împrumut. "Acesta este momentul cheie în care trebuie să luăm o decizie: vrem ca România să meargă pe dezvoltare, investiţii şi creştere economică sau să mergem în continuare pe cheltuieli care nu se mai susţin de la bugetul de stat", a adăugat premierul.
Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 12 voturi "pentru" şi opt abţineri, raportul la proiectul legii pensiilor, stabilind că valoarea punctului de pensie va fi de 45% din salariul mediu brut pe economie, amendamentul în acest sens aparţinând PSD şi PNL.
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a spus că această prevedere va duce la creşterea deficitului bugetar de la 10 miliarde de lei în 2010 la 21,5 miliarde de lei în 2011.
Un alt amendament adoptat de Comisia de muncă prevede că vârsta de pensionare la femei va fi de 63 de ani, iar cea pentru bărbaţi de 65 de ani.