Comisiile parlamentare de apărare au trimis un document Birourilor permanent, în care apreciază drept necesară înzestrarea Forţelor aeriene române cu avioane multirol şi recomandă Guvernului să realizeze aceste obiective pe baza "transparenţei şi competitivităţii".
Secretarul Camerei Deputaţilor Sever Voinescu a declarat, marţi, că Birourile Permanente ale celor două Camere legislative au primit un punct de vedere al comisiilor parlamentare de apărare asupra Memorandumului aprobat de primul-ministru privind Concepţia referitoare la Programul "Avion multirol al Forţelor Aeriene".
"Considerăm necesară înzestrarea Forţelor aeriene cu avioane multirol care să servească îndeplinirii obiectivelor stabilite prin Strategia naţională a ţării, precum şi misiunilor ce revin Forţelor Aeriene pe timp de pace - poliţia aeriană - cât şi pe timp de război - apărarea teritoriului naţional", se arată în documentul comisiilor semnat de preşedinţii acestora, Costică Canacheu şi Teodor Meleşcanu.
Comisiile recomandă Guvernului "să acţioneze pe baza legislaţiei în vigoare, a Concepţiei de înzestrare cu sisteme şi echipamente majore a Armatei României în perioada 2006-2025, precum şi a Concepţiei referitoare la Programul Avion multirol al Forţelor Aeriene, pentru realizarea acestor obiective pe baza transparenţei şi competitivităţii".
Comisiile de apărare fuseseră sesizate, în luna iunie, de conducerea Parlamentului pentru un punct de vedere. Sever Voinescu a precizat că punctul de vedere al comisiilor de apărare va fi transmis Guvernului.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat în martie propunerea MApN de achiziţionare a 24 de avioane F 16 în uz.
Achiziţionarea avioanelor F 16 aprobată de CSAT cotă aproximativ 1,3 miliarde dolari, primele aparate, cu o resursă de zbor estimată la încă 10-15 ani, urmând să ajungă în România în 2013.
Ministerul Apărării preciza că cele 24 de avioane aprobate de CSAT sunt variantă Block 25, revitalizate şi complet echipate, iar pachetul cuprinde asistenţă tehnică pentru o perioadă de 3-5 ani şi pachet de suport logistic, simulatoare de zbor, pregătirea personalului navigant şi tehnic, transportul, adaptarea infrastructurii de la sol, muniţia, armamentul, costuri administrative.
În 4 august, întrebat de jurnalişti dacă Executivul dispune de fonduri pentru achiziţionarea avioanelor F 16, în condiţiile în care termenul pentru achitarea primei tranşe de bani a expirat, Boc a răspuns scurt "Nu", fără a răspunde la alte întrebări pe această temă.