Ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, a declarat joi la Bucureşti că "nu se pune problema" ca Franţa să suspende repatrierea romilor, aşa cum îi cere o rezoluţie a Parlamentului European, relatează AFP.
Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie care cere Franţei şi altor state ale Uniunii Europene să "suspende imediat" expulzările romilor, care au generat controverse în ultimele săptămâni.
Această rezoluţie, care a fost prezentată de socialişti, liberali, verzi şi comunişti, a obţinut 337 de voturi pentru şi 245 împotrivă.