Liberalii au anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că moţiunea simplă pe Muncă va fi depusă la Cameră săptămâna viitoare, urmând, ca în aproximativ două săptămâni, să fie iniţiată şi o moţiune simplă în domeniul Sănătăţii.
Întrebat când va fi depusă moţiunea simplă anunţată de liderii PNL, liderul deputaţilor liberali, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că această moţiune va fi depusă, potrivit decizie grupului parlamentar, probabil în cursul săptămânii viitoare.
"Am stabilit acest lucru, probabil că în cursul săptămnânii viitoare vom depune moţiunea pe Muncă", a spus Tăriceanu.
La întrebarea privind alte moţiuni simple care se impun în acest moment, viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat că în aproximativ două săptămâni liberalii intenţionează să mai depună, tot la Cameră, o moţiune simplă pe Sănătate.
"Peste circa două săptămâni va urma o moţiune pe Sănătate. Cel puţin aceste două aspecte le avem în vedere pentru perioada sfârşitului lunii septembrie", a spus Nicolăescu.