Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că prima decontare pentru programul "Casa Verde" s-a făcut în Argeş, pentru o centrală termică pe bază de panouri solare, însă decontările vor începe practic doar din 15 septembrie, acolo "unde este cazul".
Întrebat când vor începe decontările pentru programul "Casa Verde", ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a spus că acest lucru va fi făcut după verificarea dosarelor, dar, cel mai probabil, din 15 septembrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Avem depuse 8.800 de dosare. Dintre acestea au fost verificate 2.000 şi am suplimentat cu zece numărul oamenilor care se ocupă cu verificarea dosarelor. Îmi pare bine că judeţele din Ardeal sunt primele zece la numărul de astfel de dosare depuse. Avem deja un decont făcut pentru o centrală termică cu panouri solare în judeţul Argeş. Vom fi, sper, foarte operativi, a început la 1 iulie programul şi deja decontările le vom face din 15 septembrie, unde este cazul", a spus Borbely.
El a afirmat că România mai are "mult de lucru" în privinţa "investiţiilor verzi".
"Nu vreau să exagerez, dar dacă nu ne schimbăm mentalitatea - politicienii, guvernele, cei care decid şi în ceea ce priveşte evoluţia economică - , atunci generaţiile viitoare ne vor acuza. Dacă politicienii nu dau semnalul către economie că sprijină prin unele măsuri şi nu luăm decizii în ceea ce priveşte schimbarea mentalităţii companiilor mari, să dirijeze investiţiile şi producţiile lor mai multe către economia verde, atunci vom păgubi cu toţii. Mai avem mult de lucru în această direcţie, în România", a adăugat Borbely.
Programul "Casa Verde" a început la 1 iulie, dată de la care proprietarii de case îşi pot deschide dosarul în baza căruia, după finalizarea lucrării, pot beneficia de subvenţiile de la stat pentru completarea sistemelor de încălzire tradiţionale cu unele ecologice.
Scopul programului "Casa Verde" este îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră, prin instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire.
Programul, care se adresează exclusiv persoanelor fizice, constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului de Mediu, în funcţie de tipul instalaţiei.