Fostul ministru al Agriculturii Mihail Dumitru a declarat, vineri, pentru Gândul, că asupra sa au fost făcute "numeroase presiuni" pentru numirea sau destituirea unor persoane din minister, dar şi pe zona gestionării fondurilor europene, presiuni cărora nu le-a cedat.
"Au fost numeroase presiuni cărora nu le-am cedat. S-a recurs la multe mijloace - de la telefoane în miezul nopţii, la bătut la uşa mamei, în creierii munţilor (comuna dâmboviţeană Râul Alb-nr)", a declarat, pentru Gândul, Mihail Dumitru.
El a menţionat că "aceste presiuni s-au făcut în contextul restructurărilor din minister şi vizau numirea unor persoane sau destituirea altora, bineînţeles, pe criterii politice".
Pe de altă parte, Dumitru a subliniat că asupra sa s-au făcut presiuni inclusiv în zona gestionării fondurilor europene.
"Cei care le solicitau (fondurile europene-nr) pe criterii politice nu înţelegeau că există nişte proceduri, regulamente. Eu le spuneam că trebuie să dau socoteală în faţa oficialilor europeni, iar ei replicau: «Lasă, că te descurci tu, ştii să-i abureşti! »", a relatat fostul ministru.
Dumitru a fost numit, vineri, la conducerea Comisiei prezidenţiale pentru dezvoltarea agriculturii.