Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a discutat marţi cu prefectul provinciei Milano, Gian Valerio Lombardi, despre atragerea de investiţii italiene în infrastructura turistică din România şi posibilitatea dezvoltării unor trasee culturale în zonele cu vestigii romane.
"Atât Elena Udrea, cât şi Gian Valerio Lombardi au apreciat că România şi Italia au o istorie comună, care a favorizat o deosebită solidaritate umană, spirituală şi culturală în cadrul cooperării europene", se arată într-un comunicat al Ministerului Turismului.
La finalul întâlnirii, cei doi oficiali au convenit asupra importanţei consolidării unui parteneriat între România şi Italia şi a promovării unei strategii pentru creşterea gradului de cunoaştere a potenţialului turistic românesc în Italia, potrivit sursei citate.