Sindicaliştii organizează un miting în Capitală, pe 7 octombrie, de Ziua Internaţională a Muncii Decente, nemulţumiţi de noul proiect al Legii salarizării, arătând că noile prevederi vor duce la salarii mai mici de anul viitor pentru toţi bugetarii.
Vicepreşedintele "Cartel Alfa" Petru Dandea a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că s-a decis, în 30 august, în Comitetul Confederal, organizarea unui miting pe 7 octombrie, iar după 15 septembrie este luată în calcul declanşarea unei greve generale în sistemul public pe termen nedeterminat.
Dandea spune că în luna septembrie va fi o presiune suplimentară pe toţii angajaţii din sistemul public, pe lângă măsurile de reducere a salariilor cu 25 la sută, ceea ce îi va determina să participe în număr foarte mare la acţiuni de protest mult mai dure decât cele organizate până în prezent.
"Va fi o grevă generală de-adevăratelea de această dată, toţi salariaţii din sistemul public vor întrerupe activitatea pe termen nelimitat", a mai Dandea.
Sindicaliştii spun că Guvernul consideră că este în zadar tot dialogul cu sindicatele privind Legea salarizării din 2009 şi a prezentat două proiecte de lege privind salarizarea bugetarilor care, în opinia sindicatelor, schimbă în mare parte principiile Legii 330.
La rândul său, vicepreşedintele "Cartel Alfa" Romulus Niţă a declarat, în conferinţa de presă, că sindicaliştii cer Guvernului să utilizeze ca bază de calcul pentru 2011 salariile din decembrie 2009, şi nu cele din iulie 2010 micşorate cu 25 la sută, deoarece reducerea aplicată în iulie are, potrivit Constituţiei şi deciziei Curţii Constituţionale, un caracter temporar şi trebuie aplicată doar pentru anul în curs.
Pe de altă parte, sindicaliştii nu sunt de acord cu creşterea raportului de la 1 la 12 la 1 la 15 propusă acum de Executiv, deoarece aceasta nu se justifică în condiţiile în care Guvernul are în vedere un buget pentru 2011 limitat de 39 de miliarde de lei.
"Cerem creşterea salariului minim pe economie, măsură care ar conduce implicit la stoparea evaziunii fiscale şi a muncii la negru, deoarece creştere salariului minim pe economie este mai utilă societăţii decât creşterea salariilor oricum mari ale titularilor posturilor de conducere", a mai spus Niţă.
Potrivit acestuia, confederaţia va solicita Guvernului ca salariul minim - care este şi salariul de referinţă pentru lucrătorii din domeniul bugetar - să fie în 2011 de cel puţin 705 lei.
În condiţiile în care Guvernul nu respectă aceste solicitări, "Cartel Alfa" ameninţă cu acţiuni de protest care vor include manifestaţii de stradă de lungă durată şi greve.
Sindicaliştii spune că simplele mitinguri nu au influenţă asupra guvernanţilor, de aceea vor recurge la acţiuni mai dure, exemplificând prin proteste pe mai multe zile, cum au fost cele din 1994, din faţa Guvernului.
Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marin Gruia, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că salariile poliţiştilor s-au redus chiar şi cu 40 la sută de la începutul anului, prin eliminarea sporurilor şi prin reducerea cu 25% din luna iulie. Reprezentantul poliţiştilor consideră că Guvernul ar fi trebuit să dea angajaţilor zile de concediu fără plată în schimbul procentului diminuat, pentru că altfel înseamnă că Executivul obligă bugetarii la muncă forţată.
Liderul Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu, a spus că dacă aceste două proiecte de acte normative vor deveni lege, în învăţământ nu se va mai putea vorbi de reformă şi nici de calitate.
Potrivit lui Ciosu toţi coeficienţii, cu excepţia celor pentru angajaţii aflaţi la sfârşit de carieră, se micşorează prin noul proiect al Legii salarizării. Liderul sindical a precizat că salariile din 2011 vor fi mai mici, iar în aceste condiţii nu mai poate fi făcută reforma, iar mulţi dintre salariaţi vor părăsi sistemul şi, deci, va dispărea şi calitatea în educaţie.
Reprezentanţii Guvernului au făcut, luni, o nouă propunere privind salariul minim, de 650 de lei, pe care sindicaliştii au refuzat-o, motivând că aceasta este "glumă", care nu acoperă nici măcar inflaţia.
Sindicaliştii au plecat nemulţumiţi de la întâlnirea de luni, de la Ministerul Muncii, întrucât nu au primit niciuna dintre cele două simulări cerute săptămâna trecută, pentru un nivel al salariului minim de 675 de lei şi, respectiv, 705 lei.
Liderii sindicali au respins şi în 23 august propunerea Guvernului de majorare a salariului minim la 640 de lei, solicitând Ministerului Muncii să facă noi simulări cu valori ale venitului minim la 675 de lei şi, respectiv, 705 lei.