Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 28 aug 2010 - Anul XV, nr. 202 (4493)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

DTZ: România şi Ungaria, singurele pieţe imobiliare din Europa de Est neatractive pentru investitori

Duminică, 29 August 2010 (14:58:19)

România şi Ungaria sunt singurele pieţe imobiliare din Europa de Est neatractive pentru investitori, din cauza activelor supraevaluate, lipsa tranzacţiilor arătând necesitatea scăderii în continuare a preţurilor proprietăţilor, potrivit unui studiu realizat de compania DTZ la nivel mondial.

DTZ a realizat un index al valorii activelor imobiliare la nivel mondial pe baza profiturilor anuale pe care investitorii estimează că le vor obţine într-un orizont de cinci ani, ajustate cu riscurile pe care aceste ţări le prezintă. În aceste condiţii, compania de consultanţă imobiliară a clasificat pieţele analizate în trei categorii, respectiv "fierbinte", "caldă" şi "rece", România fiind încadrată la ultima treptă.

În categoria "rece" au fost incluse pieţele unde profiturile previzionate sunt sub aşteptări, iar din cauza preţurilor supraevaluate aceste ţări ar trebui evitate de investitori. Dacă se estimează că piaţa este supraestimată cu peste cinci procente atunci este clasificată în această categorie.

"Având în vedere numărul redus de tranzacţii pe parcursul anului 2009 şi în prima jumătate din 2010, România este clasificată ca o "piaţă rece" în funcţie de indicele DTZ Fair Value Index. România şi Ungaria sunt singurele state din Europa de Est care oferă atractivitate limitată investitorilor. Această situaţie este rezultatul menţinerii unei diferenţe semnificative între aşteptările vânzătorilor şi cele ale cumpărătorilor", a declarat Bogdan Sergentu, Head of Valuations and Consulting, DTZ Echinox.

În opinia sa, aşa cum s-a întâmplat în Europa, proprietăţile din sectorul de retail au suferit cel mai mult în timpul crizei financiare, pierzând cel mai mult din valoare şi devenind astfel "fierbinţi" pentru investitori.

"Acest lucru se reflectă şi în dominarea sectorului de retail pe piaţa tranzacţiilor din România. Pe de altă parte, lipsa tranzacţiilor pe piaţa birourilor indică faptul că este nevoie ca preţurile să scadă în continuare pentru ca acest sector să fie atractiv, având în vedere că riscul perceput în legătură cu piaţa românească rămâne acelaşi", a adăugat Sergentu.

De altfel, sectorul spaţiilor de birouri este cea mai mare provocare în Europa, fiind mai puţin atractiv decât cel de retail şi industrial. În aceste condiţii, din cele 21 de pieţe europene incluse în categoria "rece", 16 reprezintă segmentul office, printre acestea numărându-se cele din Bristol, Manchester, Leeds, Oslo, Copenhaga, Helsinki , Malmo, Bucureşti, dar şi Barcelona.

Luând în considerare toate sectoarele imobiliare, în Europa, cele mai puţin atractive pieţe pentru investitori sunt Marea Britanie şi ţările nordice, iar Germania oferă cele mai bune perspective în ceea ce priveşte profiturile viitoare.

În afară de Marea Britanie şi regiunea nordică, Europa Centrală şi de Est are numărul cel mai mare de pieţe "reci", dar contrabalansat cu un număr egal de ţări incluse în categoria "fierbinte". Astfel, randamentele relativ ridicate, face ca Praga să se numere printre pieţele atractive pentru investitorii imobiliari, în timp ce cumpărătorii de proprietăţi din Moscova prognozează o creştere a profiturilor în perioada următoare în urma majorării semnificative a chiriilor.

La întocmirea studiului au fost luate în considerare 180 de pieţe individuale, definite în funcţie de oraş şi de segmentul imobiliar.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului DTZ: România şi Ungaria, singurele pieţe imobiliare din Europa de Est neatractive pentru investitori.
 Vizualizări articol: 404 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
DTZ: România şi Ungaria, singurele pieţe imobiliare din Europa de Est neatractive pentru investitori0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei