Creşterea salariilor, doar o revenire în parte la vechile venituri şi nu pentru toţi

Sindicaliştii nu agreează deloc ideea noului proiect de lege a salarizării, după ce Legea 330 din 2009, la care au lucrat experţi de la sindicate, patronate şi Guvern, aflată deja în vigoare dar nepusă în aplicare, a fost aruncată la coş şi înlocuită cu un proiect care îi dezavantajează pe toţi salariaţii sistemului public.

Cu toate acestea, speranţele să fie modificat proiectul sunt foarte mici, chiar şi în opinia sindicaliştilor, care continuă totuşi să meargă la întâlniri cu reprezentanţii Guvernului.

Ei cred că toate categoriile de bugetari vor primi, prin aplicarea noii legi a salarizării, mai puţini bani, pentru că este vorba de un salariu minim, respectiv coeficientul unu din grilă, mai mic decât cel din Legea 330/2009, dar şi pentru că salariile de referinţă sunt cele reduse deja cu 25 la sută.

În Legea 330, salariile de referinţă erau cele din decembrie 2009, deci cele nediminuate cu 25 la sută, ceea ce îi deranja pe guvernanţi. Marea problemă a acestei noi legi, în opinia sindicaliştilor, este că guvernanţii se referă la salariile din iulie 2010, luate ca bază, fără să mai ţină cont că atunci când a fost aplicată reducerea cu 25 la sută s-a spus "foarte clar" că este pe o perioadă determinată, până la 31 decembrie 2010.

O altă problemă care îi dezavantajează pe bugetari este, în opinia sindicaliştilor, modificarea raportului din grilă, de la 1 la 12, la 1 la 15, crescând salariile celor din funcţiile de conducere. Astfel, se vor reduce salariile celor cuprinşi în coeficienţii de jos, pentru a se putea încadra într-un anumit fond de salarii.

Guvernul vrea ca, pe lângă legea cadru a salarizării, să fie dată anual o altă lege, în funcţie de buget, care să o completeze pe aceasta. În opinia sindicaliştilor, n-ar fi o problemă majoră legea cadru, deşi acolo a crescut cam mult coeficientul pe medie şi datorită adăugării celor trei trepte de la 12 la 15.

În opinia sindicaliştilor, s-ar putea spune, în primă fază, că este un avantaj. Dar de fapt avantajul nu există pentru că nu sunt banii necesari pentru aplicarea acestui lucru şi atunci îi determină pe cei din Guvern să vină cu un salariu minim mai mic decât normal, astfel încât aplicând acel coeficient să se încadreze în fondul de salarii dat. Dacă era un coeficient mai mic, se putea merge mai sus cu salariul minim pentru a se putea încadra în fondul de salarii existent, lucru dorit de sindicalişti.

O altă mare problemă, contestată de sindicalişti, cu privire la acest proiect de lege este cea legată de salariul minim, coeficientul unu din grilă. Guvernul doreşte ca acesta să se stabilească printr-o lege specială în fiecare an, astfel încât să fie corelat cu bugetul.

Dar reprezentanţii angajaţilor din sistemul public nu vor să se extindă acest salariu minim şi la mediul privat, pentru că ar însemna să nu se mai garanteze un salariu minim pe ţară şi de la un an la altul acest salariul se poate schimba, deci ar putea să şi scadă. Ceea ce este şi mai rău, în opinia sindicaliştilor, este condiţionarea sistemul privat de cel bugetar, deci fixarea salariul minim în funcţie de ce se întâmplă la buget şi extins la privat, unde sunt alte reguli.

Sindicaliştii au cerut, de-a lungul vremii, un singur salariu minim. Ei au spus însă că nu este normal ca salariul minim să fie stabilit la buget şi extins la privat.

Mare parte dintre federaţiile patronale nu vor un salariu minim mai mare, dar sunt şi patroni care spun că nu poţi să intri în zona euro cu un salariu minim de 120 de euro.

Dacă Guvernul ar lua decizia stabilirii unui salariu minim şi la buget şi la privat de 700 de lei, de exemplu, sau mai mare, a doua zi ar avea încasări mai mari la buget dintr-o dată, pentru că, spun sindicaliştii, chiar dacă se va trece în cartea de muncă numai salariul minim, raportarea se va face la o altă bază şi ar exista încasări mai mari "fără să mişte un deget" Guvernul.

Sindicaliştii consideră că probabil există presiune din partea unora dintre patronate care ţin de puterea actuală şi care trebuie ajutate, presiune de a ţine pe loc salariul minim sau chiar de a-l micşora, conform noilor prevederi. Dacă în 2011 va fi 640, este posibil ca în 2012, dacă situaţia economică se va înrăutăţi, salariul minim să fie mai mic de 640 de lei.

Vehiculata creştere salarială cu până la 20 la sută este falsă, la un simplu calcul. Pe tranşe de salarii, creşterile vor fi între 20 la sută şi unu la sută, dar practic nu este o creştere salarială, ci este un mic retur de bani din ce s-a luat, din cei 25 la sută, o revenire nu în totalitate, şi nu pentru toţi.

A da 20 la sută unei persoane care are 600 de lei salariu, dar din 2011 i se iau al treisprezecelea salariu şi toate celelalte beneficii salariale, înseamnă de fapt că acea persoană nu primeşte nimic în plus faţă de ce are azi. Iluzia majorării este dublă - o dată pentru că legea se aplică la un salariu mai mic cu 25 la sută şi a doua oară că nu se înapoi decât o parte din ce s-a luat.

Legea 330 trebuia să se aplice până în 2015, această nouă lege nu se ştie până în ce an se va aplica. Nu se ştie nici în câţi ani va ajunge fiecare salariat să se încadreze la funcţia, locul, coeficientul din lege, neexistând niciun fel de proiecţie în acest sens.

În Legea 330 se pleca de la un salariu minim de 705 lei, pe acest nivel se construia grila şi cei care aveau sub această sumă trebuiau să aibă o creştere până la 705 lei cel puţin. Dacă rămânea Legea 330, salariul minim trebuia să crească, de la 705 lei, în fiecare an, iar în noul proiect este vorba de 640 de lei, dar există posibilitatea să scadă, dacă economie nu se redresează.

Sindicaliştii nu agreau nici Legea 330 în totalitate, însă acum, făcând o comparaţie cu ce se doreşte pentru salarizarea bugetarilor, constată că este mult mai rău dacă acest nou proiect ajunge să fie lege, iar salariaţii din sistemul public au mari şanse să aibă salarii mai mici de la an la an.

Geanina Sandu