Federaţia "Solidaritatea Sanitară" consideră că procurorii sprijină atitudinea "inconştientă" a oamenilor politici, reţinând doar vina asistentei şi a spitalului în cazul incendiului de la Maternitatea Giuleşti, în urma căruia au murit cinci nou-născuţi.
"Constatăm cu tristeţe că procuratura sprijină atitudinea inconştientă a oamenilor politici, reţinând doar vina asistentei şi a spitalului, altfel spus, salariatul cu cel mai mic rang şi unitatea, aceasta din urmă riscând să fie desfiinţată, în cele din urmă ajungând să sufere tot pacienţii", se arată într-un comunicat de joi al Federaţiei.
În opinia sindicaliştilor, această situaţie constituie un semnal îngrijorător pentru toate cadrele medicale rămase în ţară, care riscă să fie condamnate pentru gesturile care ar fi trebuit să fie făcute de colegii plecaţi acum la muncă în străinătate.
"Pentru greşelile sistemului, de care sunt responsabili cei care îl conduc de atâţia ani, nu pot fi făcuţi vinovaţi salariaţii care, uneori din patriotism, îşi asumă rămânerea în ţară încercând să suplinească absenţa celor plecaţi. Considerăm că ancheta nu este doar de competenţa procuraturii, ci şi a celor care stabilesc regulile desfăşurării activităţii", se arată în comunicat.
Astfel, reacţia organismului profesional, chemat să stabilească regulile de desfăşurare a activităţii profesionale, lasă mult de dorit prin indiferenţa cu care tratează această situaţie gravă, subliniază reprezentanţii sindicaliştilor.
"Condamnarea asistentei ca singura vinovată, alături de unitate, are semnificaţia unui gest sacrificial, menit să spele ruşinea unei naţii incapabilă să-şi gestioneze în mod adecvat propria sănătate. Vina unui popor pentru modul în care tratează sănătatea cetăţenilor săi trebuie asumată, asemenea puterii, de reprezentanţii săi", se arată în comunicat.
În toată această perioadă oamenii politici au arătat cu degetul la alţi oameni politici, fără ca vreunul să aibă curajul asumării propriei vinovăţii. În plus, acolo unde intervine deficitul de pregătire şi de execuţie a sarcinilor de serviciu, acesta a fost generat şi prin "strategia spăgilor" la angajare care "s-au revărsat în bună măsură în buzunare politice".
În aceste condiţii, sindicaliştii spun că salariaţii din sistem sunt demoralizaţi pentru modalitatea în care ajung să fie consideraţi vinovaţi chiar şi pentru deficienţe pe care ei le îndură zi de zi, solicitând de mulţi ani, prin intermediul conducerii şi al sindicatelor, remedierea lor.
"Astfel că presiunea generată de reducerea salariilor este acum accentuată de sentimentul că orice ar face vor cădea drept vinovaţi pentru toate lipsurile pe care şi ei trebuie să le îndure, tot mai mulţi medici şi asistenţi grăbindu-se să-şi facă actele pentru a munci în altă ţară", spun sindicaliştii de la "Solidaritatea Sanitară".
Procurorii Parchetului instanţei supreme au dispus începerea urmăririi penale faţă de Spitalul "Panait Sârbu" - Maternitatea Giuleşti, sancţiunile putând merge până la desfiinţarea unităţii sanitare, a anunţat, miercuri, Marius Iacob, şeful Secţiei Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul PICCJ.
Procurorul şef Marius Iacob a declarat că anchetatorii au constatat încălcarea normelor de securitate în muncă, de securitate a sistemelor electrice, gestionarea resurselor umane, existând posibilitatea să fie extinsă urmărirea penală şi în cazul altor persoane fizice.
În acest caz a fost arestată asistenta Florentina Cîrstea, de la Maternitatea Giuleşti, pe care procurorii Parchetului instanţei supreme o acuză de ucidere din culptă şi vătămare corporală din culpă.
Cinci bebeluş au murit şi şase sunt răniţi grav în urma incendiului produs în 16 august, în Secţia de Terapie Intensivă prematuri. Cei şase bebeluşi răniţi, printre care două perechi de gemeni, sunt internaţi din 16 august la Spitalul "Grigore Alexandrescu".
Întreaga conducere a Maternităţii Giuleşti a fost suspendată până la finalizarea anchetei, în urma dispoziţiei primarului general Sorin Oprescu, la scurt timp după ce ministrul Sănătăţii ceruse demiterea echipei manageriale a unităţii sanitare. Unitatea sanitară a fost închisă până la finalizarea anchetei.
(26 aug 2010, 20:48:47