Zece senatori PDL ar intenţiona să demisioneze din partid, la începutul sesiunii parlamentare sau chiar la şedinţa de plen a sesiunii extraordinare, urmând să formeze, în primă instanţă, un nou grup independent în Senat, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.
Cei zece senatori care ar intenţiona să demisioneze din PDL la începutul sesiunii parlamentare ar urma să activeze ca independenţi, fără a se înscrie în PSD sau PNL, au precizat sursele citate.
Aceleaşi surse au mai arătat că grupul celor zece s-ar putea forma în jurul senatorului Georgică Severin.
Pe lângă cei zece senatori, din PDL ar mai putea demisiona, potrivit aceloraşi surse parlamentare, şi trei deputaţi, pe lângă Călin Potor, care a demisionat săptămâna trecută.