Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 20 aug 2010 - Anul XV, nr. 195 (4486)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7307 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

CMR:Obligarea medicilor să aleagă între stat şi privat aduce mari prejudicii sistemului de sănătate

Vineri, 20 August 2010 (14:06:54)

Aproape 20% din medici lucrează atât în sistem public cât şi în privat, iar obligarea lor să aleagă între cele două va aduce mari prejudicii, pentru că doctorii cu notorietate vor pleca acolo unde sunt mai bine plătiţi, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.

"Nu pot spune cu exactitate câţi medici lucrează în sistemul public şi în privat deopotrivă. Estimez că ar fi cam 20 la sută. Riscul unui astfel de act care i-ar pune pe medici să aleagă între cele două sectoare şi pe care ministrul Sănătăţii vrea să-l pună în dezbatere publică ar putea face ca doctori de notorietate să plece în privat, unde sunt foaret bine plătiţi şi unde au condiţii de lucru de excepţie, lăsând libere posturi", a spus preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).

O altă situaţie gravă semnalată de preşedintele Colegiului Medicilor ar fi aceea că medicii ar putea rămâne în sistemul public şi să trateze acolo cazurile private.

"Ministrul Sănătăţii nu poate sta la uşă şi să oprească pacienţii privaţi să intre în spitalul public. Acest lucru va creşte presiunea pe spitalul public şi vor creşte plăţile informale. Medicii din privat plătesc la stat toate dările aferente, în schimb, prin plăţile informale, nu se plăteşte nimic, iar presiunea pe spitalele publice va creşte", a mai spus profesorul Vasile Astărăstoae.

De asemenea, preşedintele CMR spune că prin acestă măsură va fi încălcat caracterul liberal al profesiei.

"Poate vă mai amintiţi cazul fetiţiei care a mers în Anglia pentru chiuretaj. Medicul anestezist a fost aşteptat mai multe ore întrucât el lucra cu contract cu mai multe spitale. În Austria, medicii au voie să lucreze în privat până la 20 la sută din timp. În Franţa, pentru ca medicul să nu plece în privat, i-au fost create paturi particulare în spitalul public. În România sunt puse obstacole care nu aduc beneficii sistemului sanitar şi nici pacienţilor", a subliniat preşedintele CMR.

Profesorul Vasile Astărăstoae atenţionează asupra faptului că a lua medicilor acest supliment financiar legal va crea iritare în sistem.

"Cei buni vor pleca din sistem, probabil în străinătate. Din păcate, ne-am învăţat cu sistemul comunist, în care în loc să fie rezolvate problemelele reale se pun interdicţii", a adăugat Astărăstoae.

Ministerul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, miercuri, că va promova în Guvern un proiect prin care să elimine problemele generate de cazurile în care medicii profesează atât în spitale publice, cât şi în unităţi private.

"Acest lucru trebuie eliminat, pentru că din punct de vedere al sistemului medical nu şi-a dovedit eficienţa, iar din punct de vedere al pacientului această soluţie este păguboasă. Practic, astăzi se întâmplă următorul lucru: pacientul se duce la spitalul public, dimineaţă, i se fac analizele, şi este rechemat la clinica privată de către acelaşi medic, după-masă, unde mai este de multe ori şi taxat. Deci, practic, pacientul care plăteşte şi contribuţie de sănătate, plăteşte şi după-masă o taxă pentru un serviciu efectuat de spitalul public, pe banii spitalului public, de către acelaşi medic care lucrează şi în public şi în privat", a spus Cseke.

La sfârşitul lunii iulie, ministrul Sănătăţii declara, pentru MEDIAFAX, că pentru medicii care lucrează atât în sistemul public, cât şi în cel privat ar trebui să există o delimitare clară a activităţii, astfel încât pacientul să nu fie pus să plătească de mai multe ori.

"Nu sunt împotriva celor care lucrează atât în sistemul de stat, cât şi în cel privat, dar cred că ar fi nevoie de o delimitare clară a activităţii. Mă refer, spre exemplu, la medicii care fac analize bolnavilor în spitalele publice, apoi, pe baza rezultatelor obţinute, îi cheamă în clinicile private şi îi taxează", a spus atunci Attila.

Ministrul Sănătăţii crede că în aceste cazuri este de fapt mai mult o problemă de etică.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CMR:Obligarea medicilor să aleagă între stat şi privat aduce mari prejudicii sistemului de sănătate.
 Vizualizări articol: 617 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
CMR:Obligarea medicilor să aleagă între stat şi privat aduce mari prejudicii sistemului de sănătate0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei