Unul dintre bebeluşii transportaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu a murit, altul este în stare foarte gravă, iar prognosticul medicilor este rezervat, în vreme ce alţi opt nou-născuţi, sunt de asemenea, în stare gravă, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Parchetul Judecătoriei sectorului 6 face cercetări cu privire la împrejurările care au condus la declanşarea incendiului de la Maternitatea Giuleşti.
Doi procurori sunt prezenţi la faţa locului, precum şi ehipaje ale poliţiei sectorului 6.
De asemenea, la faţa locului va ajunge şi şeful Secţiei Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Marius Iacob, fiind vorba de un deces.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Anca Onofrei, a spus că incendiul a fost localizat la la etajul doi al clădirii, unde ardea cu flacără deschisă, fiind foarte mult fum în Secţia Terapie Intensivă.
Onofrei a adăugat că bebeluşii au fost duşi, în câteva secunde, un etaj mai jos, în incubatoare, de unde au fost preluaţi de medicii specializaţi şi predaţi ambulanţelor SMURD care i-au dus la spitalele Floreasca, Universitar de Urgenţă şi Grigore Alexandrescu.
Potrivit acesteia, lucrătorii ISU nu se pot pronunţa pe starea de sănătate a bebeluşilor, pentru că nu intră în competenţele lor evaluarea nou-născuţilor.