Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc se află, vineri, la Neptun, fiind aşteptaţi să participe, duminică, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unor surse oficiale, Traian Băsescu a ajuns, în cursul zilei de vineri, la Neptun, şeful statului confirmând participarea la Ziua Marinei.
Traian Băsescu se întâlneşte, vineri, la Neptun cu preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, aflat într-o vizită neoficială în România, care nu a fost anunţată de Preşedinţie.
La Neptun a ajuns, joi spre vineri noaptea, şi premierul Emil Boc, iar în cursul zilei de vineri este aşteptat să vină, la Mamaia, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, care se va întâlni cu reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi ai Asociaţiei Litoral – Delta Dunării.
Sursele oficiale au precizat că ministrul Apărării, Gabriel Oprea, este, de asemenea, aşteptat să vină la Constanţa pentru a participa la festivităţile cu ocazia Zilei Marinei.
Câteva mii de persoane sunt aşteptate să participe, duminică, pe faleza din apropierea Cazinoului din Constanţa, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, la festivităţi fiind invitate să participe oficialităţi militare, precum şi autorităţi locale şi centrale.
Potrivit Statului Major al Forţelor Navale Române, manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei, la 150 de ani de la înfiinţarea Forţelor Navale Române moderne, vor începe, duminică, la ora 10.00, prin prezentarea Exerciţiului Naval FNR 2010