Creşterea veniturilor bugetare, a căror pondere în PIB clasează România pe ultimul loc în UE 27, trebuie realizată prin îmbunătăţirea colectării, pornind de la eliminarea excepţiilor, fără majorarea taxelor, apreciază Consiliul Fiscal (CF), care nu vede nici spaţiu pentru noi relaxări fiscale.
"În primul rând trebuie eliminate excepţiile legale. În România nu avem o evaziune eminamente ilicită, ci o evaziune care este promovată de lege. Exemplul clasic este agricultura (...) Pe ternurile agricole sunt taxe foarte mici, dar dacă se plătesc subvenţii de la UE şi de la buget, ar putea fi crescute şi taxele, şi să se colecteze din subvenţii. Dar nici taxele mici nu se colectează în agricultură", a declarat Ionuţ Dumitru, preşedintele CF.
Membrii CF apreciază că reducerea evaziunii este o prioritate şi propun eliminarea excepţiilor şi creşterea bazei de impozitare, simplificarea sistemului de taxe, alinierea impozitelor pe avere la standarde europene (creşterea impozitelor pe stocul de avere), creşterea veniturilor nefiscale prin mai buna administrare a activelor proprietate a statului sau a celor concesionate şi
cresterea redevenţelor pentru exploatarea resurselor naturale.
CF nu vede oportună o relaxare fiscală în perioada următoare, având în vedere nevoia de reducere a deficitului bugetar, dar consideră că cele mai mari beneficii ar putea proveni din reducerea contribuţiilor de asigurări sociale.
România ocupă poziţia 19 la rata implicită de taxare aferentă contribuţiilor sociale, cu 24,8% (calculată ca raport între contribuţiile sociale încasate (ESA95) şi remunerarea salariaţilor «conturi naţionale»), faţă de o cotă agregată legală de 43% la finele lui 2008.
Specialiştii CF apreciază ca nepotrivită o readucere a TVA de la 25% la 19% în 2011, întrucât aceasta nu va avea ca efect scăderea preţurilor.
Potrivit CF, România se plasează pe locul 20 în UE 27 privind rata implicită de încasare din TVA (calculată ca raport între încasările din TVA şi consumul privat), cu 10,8% în 2009, faţă de cota standard de 19%.
De altfel, România se plasează pe ultimele locuri din UE la aproape toate ratele efective de încasare, atât din impozitul pe venit, cât şi pe profit, având de asemenea cel mai redus nivel al veniturilor bugetare totale (32,1% din PIB) şi penultima pondere la veniturile fiscale (inclusiv CAS), cu 28% din PIB.
Consiliul Fiscal este o autoritate independentă, compusă din cinci membri cu experienţă în domeniul politicilor macroeconomice şi bugetare, care va sprijini activitatea Guvernului şi a Parlamentului în procesul de elaborare şi derulare a politicilor fiscal-bugetare, pentru a asigura calitatea prognozelor macroeconomice care stau la baza proiecţiilor bugetare şi a politicilor fiscal-bugetare pe termen mediu şi lung.