Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, s-a declarat nemulţumit de rata de absorbţie a fondurilor europene destinate proiectelor de infrastructură pentru apă, apă uzată şi deşeuri, cerând beneficiarilor să facă mai multe eforturi pentru ca, în noile condiţii, îmbunătăţite, investiţiile să avanseze.
"Nu suntem mulţumiţi cu rata de absorbţie, este foarte clar acest lucru. Am avut mai multe întâlniri cu judeţele care sunt rămase în urmă şi care astăzi au fost cele care deja au pornit aceste lucrări", a declarat, marţi, după o întâlnire cu beneficiarii proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu - Axa I (ape şi ape uzate) şi Axa II (deşeuri).
În timpul discuţiilor, ministrul a prezentat stadiul actual al contractelor finanţate din bani europeni. El a precizat că au fost deja semnate contracte în valoare de peste 2,2 miliarde de euro în ultimii trei ani, din care a fost acordată prefinanţare de circa 220 de milioane de euro.
"Din păcate, absorbţia, deci plăţi efective, sunt în momentul de faţă circa 35 de milioane. Sunt alte cereri pentru încă 40 de milioane. Este puţin", le-a spus ministrul reprezentanţilor asociaţiilor de Dezvoltare Intracomunitare reuniţi la sediul ministerului.
Ministrul le-a mai spus beneficiarilor că, pe de-o parte, legea achiziţiilor publice a fost deja modificată, permiţând, de exemplu, o accelerare a procedurilor de licitaţie, prin eliminarea obligativităţii de a aştepta decizia definitivă a unei instanţe în cazul contestaţiei pentru a putea anunţa câştigătorul unei lucrări.
Pe de altă parte, ministrul le-a comunicat beneficiarilor şi că se va schimba sistemul de acordare a prefinanţării, tocmai pentru a stimula autorităţile locale să crească viteza de derulare a programelor.
"Am văzut că mulţi dintre dumneavoastră păstraţi banii obţinuţi din prefinanţarea pe care v-o acordăm şi nu-i utilizaţi rapid", a spus Borbely, precizând că noile contracte vor avea o clauză care va prevedea alocarea a doar jumătate din prefinanţare - 15 la sută din valoarea eligibilă a proiectului - pentru ca a doua tranşă, restul de 15 procente, să vină numai după cheltuirea a 80 la sută din fondurile iniţiale.
În plus, beneficiarii vor fi obligaţi să transmită cereri de rambursare în maximum o lună de la efectuarea fiecărei plăţi pentru constructorii ale căror servicii au fost contractate.
"Am mai introdus obligaţia beneficiarilor ca în primul an de la semnarea contractului de către ambele părţi să transmită minimum patru Cereri de Rambursare şi valoarea Cererilor de Rambursare să fie egală cu cel puţin 10 la sută din valoarea contractelor semnate până la acea dată", a mai spus Borbely.
În opinia acestuia, cu o mai bună organizare şi cu rezolvarea unor probleme, "unele mai birocratice", se poate urgenta absorbţia fondurilor.
"Ambiţia noastră este să recuperăm foarte mult", a conchis Laszlo Borbely.