Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, le-a vorbit, luni, studenţilor de la Academia de Studii Economice, despre Tratatul de la Lisabona, prezentându-le contextul european şi eforturile celor 27 de state membre UE pentru crearea unei societăţi libere şi sigure pentru cetăţeni.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a participat luni la deschiderea lucrărilor celei de-a şasea ediţii a şcolii internaţionale de vară Bucharest Summer University 2010, organizată de Academia de Studii Economice Bucureşti (ASE), având ca temă "Riscul şi securitatea în lumea globală".
"Există multe dezechilibre în lume. Aveţi şansa să trăiţi în partea norocoasă a omenirii, beneficiind de educaţie înaltă, pe baza căreia să oferiţi soluţii problemelor noastre", le-a spus studenţilor demnitarul.
Ministrul a susţinut, în prelegerea sa în faţa studenţilor, faptul că "în ultimele două decenii, principala provocare pentru statele membre, în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, a fost să menţină echilibrul între crearea unui spaţiu al Justiţiei, Libertăţii şi Securităţii, fără să existe un control la graniţele interne, şi nevoia de a garanta siguranţa cetăţenilor şi drepturile lor fundamentale".
"Tratatul de la Lisabona deschide calea îmbunătăţirii mecanismelor şi instituţiilor din cadrul Uniunii, astfel încât această provocare să fie abordată într-o manieră eficientă şi comprehensivă. Pentru a răspunde unei îngrijorări a cetăţenilor din Statele Membre, Programul Stockholm (2010-2014) reafirmă dezvoltarea spaţiului de Justiţie, Libertate şi Securitate ca o prioritate a UE. Noile priorităţi ale programului sunt concentrate pe interesele şi nevoilor cetăţenilor, pe respectul pentru drepturile fundamentale, pe protejarea victimelor infracţiunilor, dar şi pe îmbunătăţirea siguranţei în interiorul Uniunii prin lupta împotriva crimei organizate, a terorismului şi a altor forme de criminalitate. Dincolo de aceste programe strategice, ţine de fiecare dintre noi să construim o societate democratică, bazată pe principii morale, pe lege, pe instituţii sociale, capabile să răspundă necesităţii noastre de siguranţă", a spus Predoiu.
Şcoala internaţională de vară este un eveniment academic şi cultural cu participare internaţională, care se desfăşoară pe o perioadă de două săptămâni. Evenimentul este organizat de Senatul studenţilor sub patronajul Academiei de Studii Economice Bucureşti, în parteneriat cu organizaţii de afaceri, presă şi organizaţii non-profit.
Tema ediţiei din acest an - "Risc şi securitate în lumea globală" - este una multidisciplinară şi va aduce în atenţie subiecte din domenii de actualitate: economie, politică naţională şi internaţională, armată şi apărare, energie, apă şi alimentaţie, infrastructură şi informatică.
La eveniment au participat profesorul Dumitru Miron - vicerector al ASE, profesorul Ion Smeureanu - decanul Facultăţii de Economie, Cibernetică, Statistică şi Informatică din cadrul ASE, Liviu Mureşan - director executiv al Fundaţiei EURISC, Ioan Radu Petrariu - preşedintele Senatului Studenţilor din ASE, dar şi preşedintele Consiliului Naţional pentru Securitate, profesorul Iulian Fota.