Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că brandul de ţară lansat recent este un program de punere în valoare a României, că "în Carpaţi s-a plămădit această naţiune", susţinând că variantele cu "Dracula" nu funcţionează.
"Este un program de punere în valoare a României. În Carpaţi s-a plămădit această naţiune. Variantele cu Dracula şi altele nu funcţionează", a declarat Traian Băsescu, referindu-se la brandul de ţară lansat recent.
El a adăugat că ţara noastră avea nevoie de o identitate turistică.
"Costul îl vor rezolva, dar România are nevoie de o identitate turistică. Deocamdată nu avem observaţii că nu ar fi corect gestionaţi (banii europeni – n.r.)", a mai spus şeful statului.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a declarat, luni, la începutul şedinţei Consiliului de Brand, că există similitudini evidente între frunza din brandul de turism al României şi cea din logo-ul unei firme de transport din Marea Britanie.
Pe de altă parte, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) poate plăti consorţiul THR-TNS, deocamdată, doar pentru partea de cercetare aferentă brandului turistic, nu şi pentru cea de creaţie, iar logo-ul va apărea, în scurt timp, pe etichetele multor produse, afirmă ministrul de resort, Elena Udrea, într-un interviu pentru MEDIAFAX.
Consiliul de Brand s-a reunit luni la sediul MDRT, pentru a discuta răspunsul THR-TNS legat de asemănarea dintre frunza din brand cu un alt logo comercializat pe internet.
MDRT a solicitat asocierii THR-TNS explicaţii privind similitudinile dintre frunza din brandul turistic şi alte simboluri comercializate pe internet şi a precizat că nu va efectua plăţi până la clarificarea acestor aspecte.
Asocierea THR/TNS susţine că brandul de turism şi toate componentele sale au fost create de ea şi, ca urmare, ele trebuie considerate originale, iar existenţa de elemente grafice cu grad mare de similitudine este relativ comună, dată fiind cantitatea semnificativă de desene pe internet.