Guvernul a cerut Camerei Deputaţilor ca proiectul legii privind sistemul unitar de pensii să fie discutat în comisii până la începutul lunii septembrie şi introdus în dezbaterea plenului încă de la începutul sesiunii parlamentare, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.
El a arătat că proiectul legii pensiilor este unul extrem de important, care trebuie aprobat de Parlament până la reuniunea board-ului FMI din septembrie.
Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii a fost aprobat de Guvern la începutul acestui an, adoptat de către Senat după mai multe luni de dezbatere şi se află în discuţia Camerei Deputaţilor.
Guvernul a promis FMI că nu va trimite Parlamentului modificările la Legea salarizării înainte de a primi avizul acestei instituţii şi al Comisiei Europene, şi că modificările vor fi adoptate până la sfârşitul lunii octombrie, conform scrisorii de intenţie la acordul stand-by, obţinută de MEDIAFAX.
"Suntem hotărâţi să avem legislaţia îmbunătăţită până la sfârşitul lunii octombrie 2010 şi să convenim textul legislaţiei cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană înainte să fie prezentat în Parlament", se arată în document.
Avizul Parlamentului pentru proiectul legii privind sistemul unitar de pensii este menţinut în scrisoare ca un angajament prioritar al României, cu termen de aprobare până la 30 septembrie.
Surse oficiale au declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că reprezentanţii FMI au cerut Guvernului să se asigure că legea sistemului unitar de pensii va fi adoptată de Parlament până la 15 septembrie, dar Executivul a insistat ca acest termen să fie amânat măcar până la 30 septembrie, explicând că parlamentarii revin din vacanţă abia la începutul acelei luni.
O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene a evaluat la Bucureşti modul în care România a îndeplinit criteriile de performană stabilite pentru finele lunii iunie şi a stabilit cu autorităţile un nou set de prognoze macroeconomice.
În urma revizuirii acordului stand-by, Consiliul Director al FMI ar trebui să supună aprobării, la finele lunii septembrie, eliberarea celei de-a şasea tranşe din împrumut, în valoare de 914 milioane de euro.