Ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo, susţine că, timp de 20 de ani, turismul nu a fost o prioritate, nu a existat o strategie coerentă în acest sens, el adăugând că, anul trecut şi în 2010, Guvernul s-a preocupat mai mult de acest domeniu şi a alocat mai mulţi bani pentru turism.
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo, a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Sfântu Gheorghe, despre brandul turistic al României, el răspunzând că nu a avut timp să se ocupe de acest brand, fiind preocupat de inundaţii şi de programele ministerului, însă a comentat doar că pe lângă brand trebuie să existe drumuri şi servicii şi trebuie daţi bani "acolo unde este justificat să se dea", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Borbely a precizat însă că timp de 20 de ani turismul nu a fost o prioritate şi nu a existat o strategie coerentă în acest domeniu.
"Timp de 20 de ani - şi cu toţii suntem răspunzători - n-a fost o prioritate, din păcate, turismul. Au fost privatizate alandala aceste proprietăţi şi unele distruse, nu am avut o strategie coerentă în ceea ce priveşte turismul. Sunt ţări care trăiesc numai din turism, uitaţi-vă la Tunisia, cinci milioane de turişti vin în fiecare an", a spus ministrul Mediului.
Potrivit acestuia, România are mare, munţi, unele posibilităţi geotermale, o treime din apele geotermale din Europa fiind în România, dar pentru asta trebuie să existe şi servicii şi infrastructură.
"Trebuia să fie o decizie strategică a guvernelor care au fost (...) Pot să vă spun însă că anul trecut şi anul acesta au fost mai mulţi bani pentru turism şi asta se poate demonstra şi s-a preocupat Guvernul mai mult de turism. Putem să facem interpretări cu brandul. Ok, trebuie să ai un brand, dar pe lângă acesta trebuie să ai drumuri, servicii şi să dai bani acolo unde este justificat să se dea", a conchis el.
Un site românesc a prezentat, joi, mai multe similitudini între logo-ul din brandul turistic lansat, tot joi, la Shanghai şi cel al unui proiect englezesc de autobuze ecologice, care ar fi costat 250 de dolari.
Unul dintre elementele logo-ului, care reprezintă o frunză, este aproape identic ca formă şi culoare în cele două imagini. De asemenea, sub frunză apare, în ambele cazuri, o linie desenată aproape la fel, dar de culori diferite.
Totodată, presa a relatat că aceeaşi frunză poate fi cumpărată, de pe un site de specialitate, cu doar 0,73 lei.
Logo-ul şi sloganul lansate la Shanghai au costat aproape 900.000 de euro. Crearea şi promovarea brandului turistic, finanţate din fonduri europene, fac parte dintr-un proiect de promovare a potenţialului turistic al României, pentru care sunt alocaţi 75 milioane de euro până la finalul anului 2013.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, joi, la Shanghai, întrebat dacă logoul brandului turistic al României a fost preluat de pe internet, că nu ştie cum s-a lucrat la brand şi că acesta a fost predat ministerului odată cu drepturile de autor asupra lui.
Brandul este realizat de asocierea THR - Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA - Taylor Nelson Sofres.