România nu va avea probleme legate de plata pensiilor, până la sfârşitul anului, potrivit ministrului Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.
Întrebat dacă sunt bani pentru plata pensiilor până la finele anului, Vlădescu a răspuns afirmativ.
O misiune comună a FMI şi Comisiei Europene se află în perioada 26 iulie - 4 august la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acordului stand-by, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie şi în cadrul căreia urmează să se discute şi despre un nou set de prognoze macroeconomice.