Meteorologii au prelungit, pentru o zi, avertizarea cod galben de ploi torenţiale transmisă anterior, ea fiind valabilă de luni seară până marţi seară în 22 de judeţe din nordul şi centrul ţării.
Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de luni, ora 18.00, până marţi, la aceeaşi oră, în Transilvania, Maramureş şi în Carpaţii Orientali şi Meridionali, precum şi în subcarpaţi "vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial".
Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat, însă izolat vor atinge chiar şi 50-60 de litri pe metru pătrat. Izolat ar putea apărea şi grindină, iar vântul se va intensifica temporar, simultan cu ploaia.
Meteorologii atenţionează şi asupra faptului că în Câmpia Română, Dobrogea şi Moldova, zone pentru care nu a fost emis cod galben, vor cădea "cantităţi importante" de precipitaţii, însă pe arii mai restrânse.