Trei cutremure au avut loc în Marea Neagră, sâmbătă seara, într-un interval de cinci minute, seismele având magnitudini cuprinse între 2,9 şi 4.3 grade, potrivit site-ului Intitutului Naţional pentru Fizică a Pământului (INFP).
Potrivit datelor INFP, primul cutremur, de 2,9 grade, a avut loc la o adâncime de trei kilometri, sâmbătă, la ora 18.51, la latitudinea 44.40N şi longitudinea 32.42E.
Cel de-a doilea seism resimţit în Marea Negraă sâmbătă, la ora 18.55, a avut 4,3 grade, fiind produs la o adâncime de 30 de metri, la latitudinea 43.69N şi longitudinea 35.29E.
Ultimul seism, produs la câteva secunde după cel de-al doilea, a avut 3,9 grade, producându-se la o adâncime de 32 de metri, la latitudinea 44.52N şi longitudinea 32.59E.