Nivelul cursului de schimb înregistrat în urmă cu două săptămâni a "cam" reflectat fundamentele macroeconomice, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, subliniind că intervențiile băncii centrale nu vizează un punct fix al parităţii.
"În ceea ce privește cazul României, prezența noastră pe piață nu vizează numai cursul de schimb și, iarăși, nu avem puncte fixe. (…) Într-un fel, evenimentele de acum câteva săptămâni, cu depășirea nivelului de 4,3 lei/euro (arată acest lucru - n.r.). Nu ne cantonăm într-un punct fix, avem zone în care considerăm cursul într-un relativ echilibru la momentul respectiv", a spus Isărescu.
El a menționat că economia evoluează, ceea ce înseamnă că multe date se schimbă, iar o zonă de echilibru dintr-un an nu este menținută la infinit.
La finele lunii iunie, leul s-a depreciat semnificativ în raport cu moneda europeană, după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţională reducerea pensiilor, ceea ce a adâncit incertitudinile privind situaţia economică a României. În ultimele trei şedinţe ale lunii iunie, cursul de schimb a atins niveluri maxime istorice, culminând pe 30 iunie, când a ajuns la 4,3688 lei/euro.