Guvernul a aprobat, miercuri, programul "Case de locuit în zonele afectate de calamităţile naturale din anul 2010", prin care statul va asigura materiale pentru reconstrucţia sau repararea locuinţelor de către proprietari, în regie proprie sau prin prestatori specializaţi.
Finanţarea programului se asigură prin bugetul de stat, iar Agenţia Naţională pentru Locuinţe va achiziţiona, în mod centralizat, materialele destinate reconstruirii sau reparării caselor.
"Instituţiile prefectului vor monitoriza inventarierea caselor de locuit distruse sau afectate, situate în raza administrativ-teritorială în care îşi exercită autoritatea, şi vor face propuneri pentru reconstrucţia sau repararea acestora. Ulterior, acestea sunt transmise Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în vederea stabilirii sumelor necesare a fi alocate de la bugetul de stat pentru achiziţionarea de materiale, pentru fiecare zonă de autoritate a consiliilor locale din judeţ", se arată într-un comunicat al ministerului.
Primarii unităţilor administrativ-teritoriale răspund de depozitarea, gestionarea şi predarea către persoanele şi familiile sinistrate a materialelor preluate de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
Casele care vor fi construite în zonele afectate de calamităţi vor avea două camere, la un regim de înălţime parter şi o suprafaţă construită de 60,5 mp, respectiv suprafaţă utiă de 47,5 mp, conform proiectului tehnic elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Proiectul tehnic va fi pus la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale cu titlu gratuit de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Ministrul de resort, Elena Udrea, a declarat că suma totală pentru o locuinţă reconstruită de la zero, conform acestui proiect, este de aproximativ 39.000 lei, înainte de procedurile de achiziţie.
"Experienţa anilor trecuţi ne arată că după achiziţie suma devine mult mai mică", a spus Udrea.
Instituţiile prefectului vor monitoriza realizarea alimentării cu apă, a reţelelor de alimentare cu energie electrică şi, dupa caz, a celor de alimentare cu gaze naturale, precum şi a branşării la acestea a caselor de locuit reconstruite.
Consiliile locale vor asigura prin obiective de investiţii proprii realizarea drumurilor şi a căilor de acces pentru amplasamentele noi, în cazul stramutării gospodăriilor afectate de calamităţile naturale.