Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), chestorul principal Petre Tobă, a avut o întrevedere oficială, vineri, cu fostul ataşat FBI la Bucureşti, Gary Dickson, şi cu succesorul acestuia, Timothy J. O'Malley.
Mandatul ataşatului FBI Gary Dickson s-a încheiat la începutul lunii iulie, Timothy O'Malley urmând să-i ia locul, se arată într-un comunicat de presă de vineri al Poliţiei Române.
În cadrul întrevederii, Petre Tobă i-a mulţumit lui Dickson pentru excelenta colaborare pe care a avut-o cu Poliţia Română şi de asemenea, a subliniat importanţa continuării cooperării dintre IGPR şi FBI.
Şeful Poliţiei Române a pus accent, în special, pe dezvoltarea conlucrării în combaterea şi prevenirea criminalităţii organizate, precum şi a pregătirii ofiţerilor de poliţie.