Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, vineri, la Sibiu, că "rolul medicinei primare nu este îndeplinit în România", arătându-se nemulţumit de faptul că medicii de familie se rezumă la consultaţiile de la cabinet, fără a acorda pacienţilor asistenţă la domiciliu.
"Din păcate, astăzi rolul medicinei primare nu este îndeplinit în România, cu excepţiile de rigoare, nu vreau să generalizez. Eu mai visez la acel medic de familie, din copilărie, un medic de familie de la mine din oraş care se plimba în fiecare după-amiază cu o gentuţă mică pe stradă şi mergea la pacienţi acasă. Ne-ar ajuta foarte mult în ceea ce priveşte scăderea accesibilităţii spitalelor judeţene, este evident acest lucru. Din acest punct de vedere încercăm cu asociaţiile profesionale să rezolvăm acest lucru", a declarat, într-o conferinţă de presă, Cseke Attila, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Acesta s-a arătat nemulţumit de faptul că medicii de familie se rezumă doar la consultaţiile de la cabinet, fără a acorda asistenţă, la domiciliu, pacienţilor.
"Se rezumă doar la consultaţiile la cabinet, cu excepţiile de rigoare. Să ştiţi că sunt şi medici de familie care nu fac asta, dar nu se întâmplă la nivel general. Medicul de familie trebuie să fie acea verigă care să preia din pacienţii care altfel ajung la spitalul de urgenţă. Din păcate acest lucru nu se întâmplă. Unul dintre dezideratele co-plăţii este exact acest lucru: de a îndrepta oamenii mai mult spre medicii de familie şi a debarasa spitalele de urgenţă de acest aflux prea mare al pacienţilor”, a spus ministrul.
Acesta a adăugat că, dacă medicii de familie ar prelua mai mulţi dintre pacienţii care nu au ce căuta la spitalele de urgenţă, s-ar reduce şi cheltuielile din spitale, dar ar exista şi o "eficienţă mai mare a sistemului medical”.