Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Radio România, că România nu are "nicio resursă" să îmbunătăţească situaţia pentru alte eventuale inundaţii, el afirmând că trebuie continuat procesul de restructurare a cheltuielilor bugetare.
"Acum, după aceste inundaţii, aşa cum au fost ele, nu avem nicio resursă să îmbunătăţim situaţia pentru alte eventuale inundaţii la toamnă sau la anul. La anul vom avea exact aceeaşi problemă. Nu o spun cu cinism. O spun ca un semnal de alarmă şi cu îngrijorare. Dacă nu facem ceva cu restructurarea cheltuielilor bugetare, nu vom putea face nimic", a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că, pentru diminuarea efectelor inundaţiilor din această perioadă, "este foarte dificil de anticipat ce resurse vor fi".
"A venit momentul adevărului, în care să spunem lucrurile cinstit, să mergem în buget, în acele zone care ne iau orice perspectivă de dezvoltare a ţării. S-a tot evitat să se spună cinstit cum stăm. Noi suntem o ţară care cheltuieşte din bugetul de stat 30% pentru salariile în sectorul bugetar, 41% pentru sistemul de protecţie socială, în care includem şi pensiile, 5% serviciul datoriei publice, care înseamnă dobânzile şi 5% subvenţii. Numai enumerarea acestora arată că 80% din veniturile bugetului de stat are destinaţie fixă. Ne mai rămân 20% din care trebuie să facem să funcţioneze educaţia, sănătatea, poliţia şi toate instituţiile statului. Cinstit vorbind, oricât am fi de demagogi, şi la politicieni e o pasiune (...), realitatea e că ne ducem tot venitul pe consum. Dacă nu restructurăm cheltuielile bugetului de stat, nu vom avea de unde să facem mare lucru", a mai spus Băsescu.