Premierul Emil Boc şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, au ajuns, marţi, la Botoşani, unde urmează să participe la şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Premierul şi ministrul Finanţelor au ajuns la Botoşani în jurul orei 13.00.
Ei participă, la sediul Prefecturii, la şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, la care sunt prezenţi şi primari, reprezentanţi ai DSVSA, ai DSP, ai Spitalului Judeţean, ai Poliţiei şi Gărzii de Mediu.
Tot în cursul zilei de marţi, premierul Emil Boc şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, ar urma să ajungă şi în judeţul Suceava, afectat, de asemenea, de inundaţiile de săptămâna trecută. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, declara că premierul şi ministrul Finanţelor ar urma să inspecteze modul în care a început reconstrucţia locuinţelor distruse de ape.
Aproximativ 2.500 de locuinţe şi gospodării din judeţul Botoşani au fost inundate, săptămâna trecută, de apele râurilor Prut, Siret, Jijia, Buhai şi Miletin, iar peste 3.800 de persoane au fost evacuate şi salvate, arată un bilanţ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
În total, au fost evacuate din calea apelor 3.800 de persoane. Mai mult de jumătate dintre persoanele evacuate sau salvate, 2.820, provin din municipiul Dorohoi.