Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Ţintean, a declarat, vineri, că liberalii bistriţeni vor strânge ajutoare pentru sinistraţii din Moldova, dar că nu le vor trimite în Suceava, motivând că preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, va fi ajutat de Guvern.
"Vom aduna ajutoare de la membrii PNL şi vom alege o localitate, probabil din judeţul Bacău pentru că judeţul Suceava, chiar dacă a fost foarte afectat, preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, cu siguranţă va primi, cu prioritate, ajutoare de la Guvern din fondul de rezervă şi poate chiar şi din fondul de solidaritate pe care sper că România îl va accesa ca să putem înlătura urmele dezastrelor lăsate de ape", a declarat, într-o conferinţă de presă, Ioan Ţintean, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Liderul PNL Bistriţa-Năsăud a a spus că toate detaliile vor fi puse la punct în cursul zilei de duminică. Atunci va fi stabilit un program operaţional privind strângerea şi transportul ajutoarelor către judeţul Bacău.
"Vom lua legătura cu domnul preşedinte al PNL Bacău, Romeo Stavarache, şi probabil că ne va da un sfat spre ce localitate să ne îndreptăm. Vom aduna îmbrăcăminte, încălţăminte, cereale şi lemn pentru că avem câteva comune care au păduri şi primarii noştri ne pot ajuta să adunăm o cantitate de zeci de metri cubi de lemn pe care să o ducem în acea zonă", a spus Ţintean.
Şi PDL Bistriţa-Năsăud a început să strângă ajutoare pentru sinistraţi, dar deocamdată nu a stabilit unde le va duce.
( 2 iul 2010, 19:36:17