Legile austerităţii, care vizează reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi recalcularea unor categorii de pensii, au fost publicate, miercuri, în Monitorul Oficial, în variantele adoptate de Parlament, după decizia CC privind neconstituţionalitatea unor articole.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, legile privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în variantele primite de la Parlament, după ce acestea au fost puse în acord cu decizia Curţii Constituţionale.
Legea privind unele măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar prevede, la articolul 1, că se diminuează cu 25% cuantumul brut al salariilor sau indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţiii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar. În situaţia în care din aplicarea acestor prevederi rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei. Prevederile se aplică începând cu data intrării în vigoare a legii.
Prin votul de marţi al Parlamentului, au fost eliminate din această lege dispoziţiile articolului 9, referitoare la diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 lei, prevederi declarate neconstituţionale.
Raportul comisiilor juridice întocmit după reexaminarea legii echilibrului bugetar în acord cu decizia CC, prin care se elimina articolul referitor la reducerea pensiilor cu 15%, a fost votat în plenul Camerelor cu 321 voturi "pentru" şi 2 "împotrivă".
Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor stipulează că, la data intrării în vigoare a actului normativ, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii 19/2000: pensiile militare de stat, pensiile de stat ale poliţistilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lânga acestea, ale personalului diplomatic şi consular, ale funcţionarilor publici parlamentari, ale deputaţilor şi senatorilor, ale personalului aeronautic civil navigant din aviaţia civilă, ale personalului Curţii de Conturi.
Aceste categorii de pensii se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii.
Plenul reunit al Legislativului a adoptat, marţi, cu 323 voturi "pentru", 24 "împotrivă" şi 3 abţineri, raportul comisiilor juridice prin care se elimina din legea asumată de Guvern în Parlament articolul privind recalcularea pensiilor magistraţilor, declarat neconstituţional, vinerea trecută, de Curtea Constituţională.
Prin votul parlamentarilor, din legea privind unele măsuri în domeniul pensiilor a fost eliminată litera c) din articolul 1 din legea propusă iniţial de Guvern, pentru a se pune textul de lege în acord cu decizia CC.
Judecătorii Curţii Constituţionale au declarat, în 25 iunie, neconstituţionale unele articole din legile asupra cărora Guvernul şi-a angajat răspunderea, în faţa Parlamentului, în şedinţa comună din 7 iunie.