Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a spus, marţi, la videoconferinţa cu prefecţii, că pagubele inundaţiilor vor fi mai mari de 0,6% din PIB, ceea ce înseamnă foarte mult, anunţând că se va apela la Fondul de Solidaritate al UE.
Blaga a precizat că instituţia pe care o conduce a început demersurile pentru accesarea Fondului de Solidaritate pus la dispoziţie de Uniunea Europeană şi le-a cerut prefecţilor şi subprefecţilor să facă o evaluare exactă a pagubelor produse de inundaţii, pentru că vor veni experţi care vor verifica datele comunicate.
''Pagubele nu vor atinge în niciun caz suma de trei miliarde de euro, dar vor fi mai mari decât 0,6% din PIB, ceea ce înseamnă foarte mult. Rog o evaluare exactă a pagubelor, în maxim 10 zile de la stabilizarea situaţiei, pentru că vor veni experţi ai Uniunii Europene şi vor verifica'', a spus Blaga în videoconferinţa de la Ministerul Administraţiei şi Internelor cu prefecţii şi reprezentanţii Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă.
Premierul Emil Boc a declarat, marţi, în localitatea suceveană Pătărăuţi, afectată grav de inundaţii, că va fi făcută o evaluare a pagubelor pentru a se stabili ce fonduri poate aloca Guvernul pentru ajutorarea oamenilor. Totodată, Boc a spus că va fi făcut apel şi la Fondul de Solidaritate al Parlamentului European, pentru refacerea infrastructurii distruse de apele revărsate.
Boc a spus că în şedinţa de miercuri a Guvernului vor fi alocate câte 5.000 de lei familiilor care au persoane decedate din cauza viiturilor şi că, de la caz la caz, vor fi alocate fonduri şi altor familii.
Premierul a precizat că priorităţile autorităţilor sunt persoanele care au rămas fără case sau au fost evacuate din locuinţe, astfel că a dispus ca acestea să primească de la rezerva de stat apă minerală, pături şi conserve.
Inundaţiile din ultima perioadă au afectat puternic numeroase localităţi din judeţele Botoşani, Bacău şi Suceava, multe case fiind distruse, altele fiind avariate, sute de persoane fiind evacuate, iar altele izolate.