Guvernul are pregătit un pachet alternativ cu măsuri de reducere a deficitului bugetar pe care îl discută cu FMI, Comiosia Europeană şi Banca Mondială, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, evitând să precizeze dacă acest pachet include şi majorarea TVA şi a cotei unice de impozitare.
Miniştrii şi parlamentari PDL s-au întâlnit la Guvern unde au discutat măsurile alternative care pot fi aplicate pentru menţinerea deficitului bugetar în limita ţintei de 6,8% din PIB convenită cu FMI, după ce legile de reducere a cheltuielilor bugetare au fost respinse de Curtea Constituţională.
Şedinţa a fost precedată de o întâlnire la Palatul Victoria a liderilor PDL.
Surse guvernamentale au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că Guvernul ia în calcul un nou plan de măsuri pentru menţinerea deficitului bugetar, orientat în principal pe majorări de taxe şi impozite, inclusiv a TVA şi cotei unice de impozitare.
Planul de acţiuni ar putea fi discutat într-o şedinţă specială de guvern care să fie programată vineri sau în zilele următoare, arătau sursele.
"Planul B al Guvernului, în cazul respingerii de către Curtea Constituţională a legilor asumate, este orientat în principal pe creşteri de taxe şi impozite, inclusiv a cotei unice şi a TVA. Au fost efectuate simulări privind o creştere diferenţiată a impozitelor, dar rezultatul a indicat că banii colectaţi sunt insuficienţi", au arătat sursele participante la discuţia de vineri a liderilor PDL cu premierul Emil Boc.
Guvernul vrea să adopte o OUG de creştere a taxelor, care să compenseze cheltuielile de 1% din PIB, rămase în vigoare prin nereducerea pensiilor cu 15% şi să ceară Parlamentului modificarea rapidă a legilor pe care s-a pronunţat Curtea Constituţională.
O majorare a TVA-ului de la 19 la 24% ar acoperi aproximativ în totalitate cheltuielile generate de eliminarea măsurii privind reducerea cu 15% a pensiilor, de 1,2 miliarde euro, dar ar genera şi costuri suplimentare pentru firme, inclusiv administrative şi informatice, au afirmat sursele.
Executivul are în vedere şi o majorare a cotei unice de până la 20%-22%, dar efectul este mai greu de cuantificat. Creşterea celor două taxe la aceste valori a fost una dintre variantele vehiculate în luna mai în timpul negocierilor cu delegaţia FMI.
O variantă care ar putea fi propusă board-ului FMI presupune şi disponibilizarea rapidă a unui număr semnificativ de bugetari, pentru care plăţile compensatorii să fie limitate la trei salarii, dar pe o perioadă de 12 luni.
Şi în acest caz, există o problemă pe partea cheltuielilor de la fondul de şomaj, au mai afirmat sursele.
Potrivit unor surse judiciare, judecătorii Curţii Constituţionale au decis că prevederile privind pensiile magistraţilor sunt neconstituţionale, în timp ce în cazul altor categorii prevederile legale sunt interpretabile, însă nu se impune reglementarea lor în Parlament.
Conform Constituţiei, prevederile declarate neconstituţionale trebuie puse în acord cu decizia Curţii în termen de 45 de zile.
(25 iun 2010, 15:07:51