Deputaţii au adoptat, miercuri, în unanimitate, proiectul lege privind înfiinţarea poliţiei locale, care va avea atribuţii privind ordinea şi liniştea publică, paza bunurilor, circulaţia pe drumurile publice, disciplina în construcţii şi afişajul stradal, activitatea comercială, evidenţa persoanelor
Proiectul a fost iniţiat de Guvern şi prevede că, în zonele unde există poliţie comunitară, aceasta se va reorganiza în poliţie locală, care va prelua şi personalul structurilor din aparatul de specialitate al primarului responsabil cu controlul privind disciplina în construcţii, protecţia mediului şi comerţ, activităţile descentralizate de la MAI.
Poliţia locală va coopera cu poliţia Română, cu Jandarmeria, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
La dezbaterile generale, deputatul PSD Doru Frunzulică a criticat desfiinţarea poliţiei comunitare şi înfiinţarea poliţiei locale, arătând că nu este normal ca atribuţiile inspectorilor de la primărie să treacă la poliţie.
"România nu are nevoie să ajungă un stat poliţienesc", a spus Frunzulică.
În replică, deputatul PDL Sulfina Barbu a susţinut proiectul de lege, arătând că poliţia locală este necesară şi că legea departajează clar atribuţiile poliţiei locale.
Camera Deputaţilor este for decizional în legătură cu acest proiect de lege.