Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, într-o emisiune difuzată duminică de ProTV, că nu crede că Guvernul va cădea în urma moţiunii de cenzură şi că speră ca măsurile de austeritate să fie aprobate, în cazul unei sesizări, şi de Curtea Constituţională.
"Nu cred că Guvernul va cădea, nu cred că moţiunea va trece, pentru că formaţiunile politice, cele trei, şi minorităţile au declarat, toate, că susţin Guvernul", a precizat Blaga.
El a fost întrebat despre scrisoarea trimisă Parlamentului de către Traian Băsescu, în care preşedintele arăta că moţiunea ar fi trebuit dezbătută în trei zile de la prezentarea în plen.
Blaga a precizat că şeful statului avea dreptate, dar că până la urmă s-a decis ca dezbaterea să aibă loc marţi.
Ministrul de Interne a arătat că el nu ar fi de acord să se facă o plângere la Curtea Constituţională dacă moţiunea de cenzură ar trece.
"Eu nu aş face o plângere la Curtea Constituţională în ipoteza puţin probabilă că moţiunea va trece. Un Guvern trebuie să demonstreze că are sau nu susţinere parlamentară", a opinat Blaga.
El a mai spus nu crede că CC ar respinge măsurile, menţionând că acest lucru s-ar întâmpla, totul ar trebui regândit.
Vasile Blaga a mai spus "că nu e nicio plăcere pentru un partid de guvernământ să taie din salariile bugetarilor şi din pensii".