Asociaţia Internaţională a Juriştilor Democraţi (AIJD) de la Bruxelles solicită Parlamentului României să nu valideze măsurile de diminuare a pensiilor şi salariilor, întrucât acestea contravin dreptului internaţional şi jurisprudenţei CEDO.
"Prin Rezoluţia adoptată de Asociaţia Internaţională a Juriştilor Democraţi de la Bruxelles – cea mai importantă organizaţie mondială a profesiilor juridice cu statut special pe lângă ONU – se solicită Parlamentului României să nu valideze măsurile de diminuare a pensiilor şi salariilor, întrucât aceste măsuri contravin dreptului internaţional şi jurisprudenţei CEDO", se arată într-un comunicat de vineri al Uniunii Juriştilor din România (UJR).
În opinia AIJD, reducerea cuantumului pensiilor, după ce persoanele în cauză au plătit cât timp au fost salariaţi, "este o măsură retroactivă de spoliere şi o gravă încălcare a principiilor garantate de dreptul internaţional".
De asemenea, Asociaţia consideră că orice recalculare a unor pensii acordate legal şi aflate în plată – inclusiv a celor de serviciu ale magistraţilor – înseamnă o încălcare de către stat a propriei legislaţii, ceea ce ar avea repercusiuni grave asupra stabilităţii juridice şi asupra caracterului de stat de drept.
AIJD a fost fondată de juristul francez René Cassin şi îl are ca preşedinte de onoare pe Nelson Mandela.
Rezoluţia a fost transmisă conducerii FMI şi Comisiei Europene.
Totodată, UJR arată că preşedintele asociaţiei internaţionale, Jeanne Mirer şi prim-vicepreşedintele Roland Weyl au informat că avocaţi din Franţa, SUA, Belgia, Germania, Marea Britanie şi Canada afiliaţi la AIJD s-au oferit să participe gratuit la susţinerea cauzei unor categorii defavorizate de pensionari în faţa jurisdicţiilor naţionale şi la CEDO.
"Considerăm că juriştii care încearcă să susţină, prin construcţii artificiale, aşa-zisele măsuri anti-criză, fac de ruşine şcoala română de drept", se mai arată în documentul citat.