Producătorii agricoli trebuie să depună, până la 28 iunie, o solicitare prealabilă de finanţare pentru motorina utilizată în agricultură, la centrele judeţene sau locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a anunţat miercuri Ministerul Agriculturii.
"În cazul în care nu fac această solicitare, conform prevederilor legale, producătorii agricoli nu vor mai putea primi ajutorul de stat pentru motorina achiziţionată pentru anul în curs (...) Pentru anul următor, producătorii agricoli au obligaţia să depună cererea de acord prealabil pentru finanţare prin rambursare în cursul lunii decembrie", se arată într-un comunicat al instituţiei.
Obligaţia privind depunerea cererii este prevăzută într-un ordin al ministrului Agriculturii.
Solicitarea trebuie să includă cantitatea de motorină care urmează să fie consumată în cursul acestui an.
Acciza la motorină utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a fost stabilită de Guvern la un nivel redus de 21 euro/1.000 litri, urmând ca diferenţa dintre acciza standard, de 293 euro pe 1.000 litri, şi cea redusă să fie acordată ca ajutor de stat sub formă de rambursare.