Un civil angajat în structura centrală a Ministerului Administraţiei şi Internelor a primit, în aprilie, un salariu net de 13.323 de lei, de 2,5 ori mai mult decât ministrul Vasile Blaga, depăşit ca încasări şi de trei dintre cei şase secretari de stat şi de mulţi alţi şefi de serviciu sau birou.
Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a dat publicităţii, vineri, un tabel conţinând "veniturile salariale nete achitate angajaţilor din structura centrală a ministerului" pentru luna aprilie.
Conform tabelului, care nu conţine numele, ci doar statutul celor 1.412 angajaţi ai "structurii centrale" a MAI, un "civil" a primit, în aprilie, un salariu net de 13.232 de lei, în timp ce ministrul a încasat 5.361 de lei.
Trei dintre cei şase secretari de stat ai instituţiei au luat şi ei mai mulţi bani decât ministrul, doi dintre aceştia primind chiar de două ori mai mult decât Vasile Blaga. Salariile celor trei secretari de stat care câştigă mai bine decât şeful lor au fost, în aprilie, de 11.188, 10.832 şi respectiv, 8.125 de lei.
Unul dintre cei doi subsecretari de stat din MAI a încasat şi el, în aprilie, de aproape două ori mai mult decât Vasile Blaga, primind 9.415 lei.
Ministrul a fost depăşit la încasări în aprilie şi de un "director cabinet demnitar", care a primit 7.976 de lei, dar şi de un "consilier la cabinetul demnitarului, care a primit 5.798 de lei.
Secretarul general al MAI a câştigat în aprilie aproape cât ministrul, însă cei doi adjuncţi ai secretarului general au luat mult mai mulţi bani chiar decât ministrul însuşi, unul primind 7.340 de lei iar celălalt de două ori mai mult ca Vasile Blaga, respectiv 10.580 de lei.
Cinci din cei şase directori generali din MAI au câştigat şi ei câte un salariu de aproape două ori mai mare decât cel al ministrului, salariul net al fiecăruia dintre cei cinci cifrându-se în jurul valorii de 10.000-11.000 de lei.
Blaga este depăşit ca venituri şi de şapte din cei opt directori generali adjuncţi din ministerul pe care-l conduce, aceştia încasând, în aprilie, sume de aproape 7.000, 9.000 sau chiar 10.000 de lei.
O persoană care ocupă funcţia de "împuternicit al directorului general adjunct" a câştigat şi ea cu circa 2.000 de lei mai mult decât însuşi ministrul.
Conform statisticii cu salariile celor 1.412 angajaţi ai "structurii centrale" din MAI, salarii mai mari ca Blaga au primit, în aprilie, şi alţi zeci de angajaţi MAI care sunt fie şefi de serviciu, şefi de birou, ofiţeri sau "civili".