Poliţiştii estimează că traficul rutier va fi aglomerat luni, întrucât se încheie minivacanţa de Rusalii, astfel că numărul agenţilor a fost suplimentat pentru supravegherea drumurile, ei fiind ajutaţi de un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Intene.
"Având în vedere faptul că în cursul zilei luni, în special după-amiază, se aşteaptă o creştere a valorilor de trafic pe drumurile naţionale ce leagă staţiunile turistice de marile oraşe şi pe autostrăzile A1 şi A2, precum şi spre graniţa de Vest, Conducerea Poliţiei Române a dispus suplimentarea efectivelor de poliţie rutieră şi informarea permanentă a conducătorilor auto cu privire la valorile de trafic rutier şi eventualele rute ocolitoare", se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.
Pentru a diminua riscul producerii unor accidente ce au drept cauză neatenţia la volan, conducerea autovehiculelor sub influenţa alcoolului, viteza ridicată, neadaptarea vitezei la condiţiile meteo, Poliţia Rutieră a intensificat măsurile specifice, în vederea prevenirii şi combaterii accidentelor rutiere.
Centrul Infotrafic va informa permanent conducătorii auto cu privire la valorile de trafic rutier şi eventualele rute ocolitoare.
Echipajele de poliţie rutieră de la sol vor fi sprijinite din aer de un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru monitorizarea eficientă a traficului, pe principalele artere de circulaţie.
Din cauza aglomeraţiei specifice întoarcerii din mini-vacanţa de Rusalii, poliţiştii recomandă şoferilor să marească distanţa în mers între autovehicule şi să evite să depăşească, pentru a preveni producerea unor coliziuni în lanţ.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să renunţe să pornească la drum dacă sunt obosiţi, deoarece atenţia şi timpul de reacţie la stimuli scad foarte mult.
Totodată, participanţii la trafic trebuie să ia în calcul faptul că drumurile care leagă destinaţiile turistice de Capitală sunt aglomerate, deci e bine să plece la drum cu o rezervă de timp pentru a se evita blocajele.
Consumul de alcool reprezintă una dintre cauzele frecvente de conturbare a capacităţii de conducere. De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele. Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor. Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală, arată sursa citată.
Poliţiştii de la Rutieră recomandă şi pietonilor să traverseze doar pe culoarea verde a semaforului şi să aştepte mijloacele de transport în comun numai pe trotuar.
O atenţie sporită trebuie acordată şi motocicliştilor, iar conducerea cu viteză moderată, adaptată permanent condiţiilor de drum şi trafic este una dintre condiţiile esenţiale ale evitării accidentelor grave.
Aproximativ 1.800 de poliţişti rutieri au acţionat în aceste zile pe toate tronsoanele din ţară, pentru asigurarea fluenţei traficului rutier, combaterea excesului de viteză şi prevenirea evenimentelor rutiere.
Poliţiştii de la Rutieră au folosit permanent aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor pe 250 de tronsoane de drumuri naţionale.