Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat la postul de televiziune France 2 că FMI a propus Guvernului majorarea impozitelor, în special pentru cei mai bogaţi, dar autorităţile din România au luat decizia tăierii salariilor funcţoionarilor.
"Guvernul român ne-a spus: Vom taia 20 - 25% din salariile funcţionarilor. Noi am spus nu, nu luaţi această măsură dacă vreţi să faceţi economii, măriţi impozitele şi mai ales impozitele pentru cei mai bogaţi. Guvernul a spus nu, noi suntem cei care decidem. Şi acesta este adevărul: Guvernul decide întoteauna, nu FMI. Noi spunem doar: Asta e situaţia şi care e drumul de urmat pentru a vă reveni. Guvernul propune măsurile, guvernul român le-a ales", a spus directorul FMI, potrivit postului de radio RFI, care citează France 2.
Strauss-Kahn lasă astfel de înţeles că oficialii FMI au porpus Guvernului să renunţe la cota unică şi să treacă la impozitare progresivă, cu taxe mai înalte pentru populaţia cu venituri mai mari.
"România este într-o situaţie mai dificilă decât credeam şi decât o credea şi ea. I-am spus: în aceste condiţii vom accepta ca deficitul bugetar pe care l-am convenit să fie puţin mai mare pentru că în felul acesta vom susţine creşterea economică. Totuşi, situaţia s-a degradat mai mult decât am crezut şi ca urmare am cerut noi măsuri", a mai spus Strauss Kahn.
Directorul FMI a participat joi seară la emisiunea "A vous de juger", unde a a fost întrebat de moderatoarea emisiunii, jurnalista Arlette Chabot, dacă îşi va depune candidatura la următoarele alegeri prezidenţiale din Franţa. Dominique Strauss-Kahn a evitat să confirme dacă intenţionează să îşi depună candidatura la preşedinţia Franţei.
“Am un cap micuţ şi nu mă pot gândi la mai multe lucruri deodată”, a glumit Strauss-Kahn, evitând astfel un răspuns clar la întrebarea moderatoarei. Presa franceză îl dă pe Strauss Kahn ca principal contracandidat al lui Nicolas Sarkozy în 2012.
Săptămâna trecută, şeful misiunii de evaluare Fondului în România, Jeffrey Franks, a declarat că FMI a propus mai multe măsuri de reducere a deficitului bugetar mai echilibrate între creşterea veniturilor şi scăderea cheltuielilor, iar autorităţile române au optat pentru tăierea cheltuielilor.
"Am analizat mai multe opţiuni, diverse, iar majoritatea propunerilor noastre erau mai echilibrate între venituri şi cheltuieli. Am discutat mai multe scenarii diferite cu autorităţile în timpul misiunii noastre, care tocmai s-a încheiat. Guvernul - preşedintele, premierul şi ministrul Finanţelor susţinuţi de întregul Cabinet - au luat decizia de a merge pe această abordare", a arătat Franks.
Întrebat dacă reducerea cu 25% a fondului de salarii bugetare era necesară, Franks a afirmat că situaţia fiscală dificilă impunea adoptarea unor măsuri, iar autorităţile au ales reducerea cheltuielilor.
"Păi, guvernul se regăsea într-o situaţie dificilă, pentru că prognoza revizuită de deficit pentru 2010, fără nicio măsură, arăta un deficit de 9% din PIB. Deci era nevoie de măsuri serioase. Au fost mai multe posibilităţi din care ar fi putut alege autorităţile - diverse variante care vizau simultan atât măsuri pe partea de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli - dar decizia lor a fost să se bazeze aproape exclusiv pe reducerea cheltuielilor publice", a răspuns Franks.
Un comunicat al FMI transmis la începutul lunii mai, sublinia că instituţia nu a insistat pentru reducerea salariilor şi a pensiilor din România, decizia aparţinând părţii române.
Săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu fost întrebat dacă renegocierea acordului cu FMI este una dintre variantele la care lucrează Guvernul în prezent şi a răspuns că în mod categoric nu poate fi vorba despre aşa ceva, dar că acordul cu Fondul Monetar Internaţional poate fi renegociat în orice moment.
Anterior apariţiei informaţiilor privind măsurile de reducere drastică a cheltuielilor publice, anunţate iniţial de preşedintele Traian Băsescu, în presă au fost vehiculate drept măsuri de scădere a deficitului majorarea semnificativă a impozitelor, respectiv creşterea TVA de la 19% la 24% şi a cotei unice de la 16% la 20%.